Proiect de hotărâre despre Ţinutul Secuiesc

Biro_Zsolt_mic_22Organizaţiile locale ale Partidului Civic Maghiar (PCM) au primit sarcina de a introduce în 153 din totalul de 216 consilii locale din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna un proiect de hotărâre prin care se solicită crearea unei regiuni administrative a României, denumită Ţinutul Secuiesc, a declarat preşedintele PCM la Tîrgu Mureş, Biro Zsolt.
”Sunt 11 unităţi administrativ-teritoriale unde s-a votat deja această hotărâre. Urmează alte localităţi, chiar zilele următoare, şi îmi exprim convingerea că majoritatea comunelor, oraşelor şi municipiilor vizate vor urma drumul primelor unsprezece. Este vorba de o hotărâre de principiu, care nu are consecinţe bugetare sau juridice, dar are o semnificaţie simbolică. Acest lucru trebuie să îl ştie şi prefecţii. Prefectul poate să atace aceste hotărâri, dar nu poate îngrădi dreptul consilierilor să exprime voinţa comunităţii. Despre aceste hotărâri înştiinţăm şi forurile internaţionale (…) Sunt convins că 150 de hotărâri reprezintă un semnal clar că în România nu este respectată voinţa comunităţii”, a susţinut Biro Zsolt. ”Cine neagă dreptul la autodeterminare, neagă 1 Decembrie 1918. Proclamaţia de la Alba Iulia este fundamentul moral, istoric şi juridic al egalităţii şi libertăţii naţionale/etnice din România”, a mai spus Biro Zsolt. (EM)

Sursa AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.