Proiect de reabilitare a caselor săsești din Ardeal

Proiect de reabilitare a caselor săsești din Ardeal

casa saseascaGlobal Heritage Fund împreună cu fondul de caritate Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture vor implementa în România un proiect de reabilitare și conservare a locuințelor medievale, în principal case săsești din zona Transilvaniei, considerate a fi printre ultimele situri medievale locuite rămase în Europa. Aceste bogății arhitectonice, spun inițiatorii proiectului, duc lipsă de finanțare și au fost neglijate de românii plecați la muncă în țările vest-europene. De asemenea, dezvoltarea necontrolată a dus la dărâmarea multor astfel de imobile în ultimii ani.

Prin urmare, inițiatorii proiectului vor să strângă 20.000 de dolari pentru a construi un cuptor pentru arderea cărămizilor tradiționale (cuptor care exista în trecut în fiecare sat săsesc), care vor fi folosite mai apoi la reabilitarea unor case. De asemenea, pe viitor se are în vedere susținerea acestor construcții și cu ajutorul unor noi facilități, cum ar fi un hambar pentru uscarea cărămizilor. Lucrările de reabilitare nu se vor derula doar în Transilvania, ci și în Oltenia și Muntenia, însă se are în vedere derularea lucrărilor cu precădere în comunitățile multi-etnice.

„Deși există un important suport financiar din partea Comisiei Europene pentru proiectele din agricultură, nu există aproape nici un ban pentru finanțarea proiectelor de conservare a arhitecturii valoroase, atât din punct de vedere istoric, cât și din punctul de vedere al potențialului pe care îl are pentru economia Românească”, spunea Willian Blacker de la Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture în încheiere.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.