«

»

Proiect Nano Bio Comp – Cercetător invitat la Universitatea “Petru Maior” din Tîrgu Mureș

În perioada 14 noiembrie – 10 decembrie 2016, Facultatea de Inginerie a Universității ”Petru Maior” (UPM) a avut-o ca invitat pe cercetătoarea dr. Diana Porțan de la Departamentul de Inginerie Mecanică și Aeronautică a Universității din Patras.
Dr. Diana Porțan, născută în anul 1985, este un exemplu de tânăr cercetător român, cu calificare multi disciplinară și traseu profesional de succes, atât în țară, cât și în străinătate. De formație biolog, absolventă a Facultății de Biologie a Universității București, continuă studiile la Universitatea Politehnica București, unde devine master în Sisteme biocompatibile și doctor în Chimie aplicată și știința materialelor. Din 2010 este cercetător la Universitatea din Patras, unde învață la perfecție limba greacă și își susține un al doilea doctorat. Are expertiză deosebită în nanostructuri sintetizate electrochimic, interfețe, biomateriale și culturi celulare de osteoblaste.
Domeniul său de cercetare este complementar celui al colectivului de cercetare în Ingineria Suprafețelor Biomaterialelor al Facultății de Inginerie a UPM, condus de conf. univ. dr. ing. Gabriela Strnad. Cercetările din ultimii doi ani ale acestui colectiv interdisciplinar, la care contribuie și cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie, au dus la obținerea de rezultate de nivel mondial în ceea ce privește tehnologiile de modificare a suprafeței materialelor folosite pentru implanturi biomedicale, dentare și ortopedice. În laboratorul UPM se pot obține suprafețe din aliaje de titan, modificate astfel încât să prezinte o topografie micro rugoasă sau modificată la nivel nanometric, cu dezvoltare de structuri de tip nanopori sau nanotuburi. Din literatura de specialitate se cunoaște că aceste modificări facilitează osteointegrarea implanturilor. Însă, până la acest moment, cercetătorii din Tîrgu Mureș nu aveau expertiza necesară derulării de studii de biocompatibilitate pe materialele pe care ei le obțin, expertiză pe care dr. Diana Porțan o deține. Aceasta este în masură să organizeze, supravegheze și coordoneze întregul proces ce implică următoarele etape: pregatirea suprafețelor pentru testarea biocompatibilității; izolarea și întreținerea culturilor celulare osoase; testarea biocompatibilității materialelor în cauză; prelucrarea și interpretarea rezultatelor.
Dr. Gabriela Strnad a aplicat o propunere de proiect în competiția de proiecte de cercetare deschisă în acest an de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în cadrul subprogramului Resurse Umane, Proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din diaspora. Proiectul NanoBio Comp – Studiul biocompatibilităţii acoperirilor nanostructurate pe bază de TiO2 folosite pentru îmbunătăţirea osteointegrării implanturilor biomedicale (cod PN-III-P1-1.1-MCT-2016-0042) a fost selectat și finanțat, astfel încât dr. Diana Porțan a putut fi prezentă timp de 4 săptămâni la Tîrgu Mureș, cu scopul principal de a transfera bune practici și expertiză pentru efectuarea de studii de biocompatibilitate.
Stagiul a fost unul de succes. A implicat activități desfășurate atât la UPM, cât și la Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice (CCAMF) al Universității de Medicină și Farmacie, condus de prof. dr. Minodora Dobreanu. Un colectiv format din dr. Doina Ramona Manu, dr. Cecilia Petrovan, dr. Octav Russu și studentul Andrei Feier, au preluat bunele practici ale protocolului de lucru ce se referă la obținerea de culturi de celule osteoblaste și la metodele folosite pentru testarea biocompatibilității acestor celule cu materialele implanturilor. Se dorește ca pe viitor aceste studii să poată fi derulate la Tîrgu Mureș.
Alte activități din cadrul proiectului au presupus experimente inginerești de modificare a suprafețelor materialelor metalice prin metoda anodizării electrochimice, prezentări ale rezultatelor colectivelor de cercetare implicate în proiect, instruiri ale studenților pe teme de actualitate în domeniul biomedical, discuții privind viitoare proiecte de cercetare comune și finalizarea unui set de experimente printr-un articol științific ce va fi publicat în curând în Academic Journal of Manufacturing Engineering.
Este important de subliniat că toate obiectivele propuse în proiect au fost atinse și în urma stagiului cercetătoarei dr. Diana Porțan s-au deschis și noi direcții de cercetare care pot fi urmate la UPM (anodizarea electrochimică a aliajelor de aluminiu și utilizarea tantalului poros în implanturi ortopedice) și la CCAMF (studii complexe privind culturi de celule).
În calitate de membru al comitetului organizatoric al Conferintei Societății Europene a Biomaterialelor ce va avea loc în septembrie 2017 la Atena, dr. Diana Porțan a promovat ESB Conference 2017 pentru a încuraja colaborarea intensă a cercetătorilor români cu grupuri de cercetare din Grecia în următoarea perioadă de timp și pentru a determina implicarea cât mai multor studenți, tineri cercetători, precum și cercetători consacrați intr-un efort de perfecționare a materialelor implantabile, la nivel european.

Dr. Gabriela Strnad

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.