Propunerea UDMR pentru Comisia Roșia Montană

Propunerea UDMR pentru Comisia Roșia Montană

korodi attilaVicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a anunţat luni, la Târgu Mureş, că fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, ar putea fi propunerea UDMR pentru comisia specială de analizare a proiectului de la Roşia Montană, care urmează să fie înfiinţată marţi, de birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului. ‘Avem un coleg foarte priceput, domnul Korodi, care a fost şi ministru şi va face treabă. Îi dau sfaturi dacă doreşte, dar el e foarte potrivit şi probabil pe el îl vom numit’, a aspus Borbely.

Borbely a precizat că, deşi a îndeplinit funcţia de ministru al Mediului, nu va putea face parte din comisia respectivă întrucât este prea ocupat, însă îl va sprijini pe Attila Korodi. Birourile permanente urmează să valideze marţi, în şedinţă comună, constituirea unei comisii speciale pentru analizarea proiectului de la Roşia Montană, procedura de urgenţă pentru votarea proiectului de lege urmând să fie retrasă, după cum a anunţat săptămâna trecută, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.