Protest fără precedent în CL

Şedinţa Consiliului Local Luduş din 21 februarie, cu 23 de puncte înscrise pe ordinea de zi, se anunţa ca fiind una obişnuită, lipsită de „chestiuni arzătoare”. După prezentarea unor rapoarte privind activitatea consilierilor şi a comisiilor de specialitate în anul 2011 şi raportul SVSU prezentat de Petru Cosmin Olariu şi un Protocol de colaborare explicat de Emil Fodor au urmat două proiecte de hotărâre care au inflamat atmosfera.

Punctul 2, detonatorul

Două proiecte de hotărâre – care se referă la aprobarea proceselor verbale de negociere a preţului pentru două terenuri situate în oraşul Luduş și care nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobare în şedinţa din 17 ianuarie 2012 – au fost înscrise şi în ordinea de zi a şedinţei din luna februarie. Pentru explicaţii suplimentare a participat la şedinţă şi Anca Morar, directorul APL şi ADP şi jurista Anca Bungardi, fapt care l-a iritat pe consilierul Ioan Bungardi care a insistat ca punctul 2 din proiect să fie retras. „Pentru vânzarea terenului, un bun de patrimoniu, este necesară aprobarea cu 2/3 din voturi, nu majoritate simplă”, a spus Bungardi căruia i s-a alăturat şi consilierul Gheorghe Puşcaş. „Meciul” Morar – Bungardi a fost „arbitrat” de primarul Florin Urcan, dar în final consilierii PSD Bungardi, Puşcaş, Ioan Rad şi Maria Werzberger au părăsit sala în semn de protest, iar cele două proiecte în discuţie au trecut cu votul consilierilor rămaşi. Dacă hotărârea va rămâne aşa, vom şti după o eventuală decizie a Contenciosului administrativ.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.