Psihologia azi: probleme, relații, copii, fericire

Psihologia azi: probleme, relații, copii, fericire

CrowdEste specializată pe tulburări emoționale și comportamentale. În prezent își face doctoratul pe managementul stresului la cadrele didactice. Conduce un ONG și desfășoară programe de sănătate mintală și stil de viață sănătos. Este inițiatoarea proiectului „Adventure Park” de la Platoul Cornești. Anul acesta, a organizat primul semimaraton din Tîrgu-Mureș. Administrează un blog cu peste 1.500 de abonați, care oferă numeroase soluții de îmbunătățire a vieții oamenilor. Consideră că fericirea vine din interior, că cea mai frecventă problemă mintală este legată de furie, că adeseori relația părinte-copil este defectuoasă și că una dintre principalele cauze care duce la destrămarea cuplurilor este critica… Este vorba despre unul dintre cei mai implicați psihologi din Tîrgu-Mureș, Simona Ciff. Mai multe informații despre activitatea dânsei, dar și despre modalitățile prin care vă puteți îmbunătății viața și puteți fi fericiți, citiți în interviul următor.

Reporter: Ce studii aveți?

Simona Ciff: Sunt psiholog clinician, sunt specializată pe tulburări emoționale și comportamentale. Am absolvit un masterat la Cluj pe consiliere psihologică, psihoterapie și psihologie clinică și am studii în colaborare cu un institut din SUA. În prezent, îmi fac doctoratul pe managementul stresului la cadrele didactice. Astfel, am elaborat și implementat un program prin care profesorii să învețe să nu se mai streseze și să aplice tehnici de managementul clasei, respectiv ce faci când copilul nu e atent sau ce faci dacă un copil comentează, acestea fiind probleme de disciplină cu care cadrele didactice își pierd foarte mult timp la ore și astfel își pierd din eficiență.

Rep.: Care este experiența dumneavoastră profesională?

S.C.: Am lucrat în Protecția Copilului, pe urmă la un cabinet personal și la un ONG și desfășor programe preponderent pe sănătate mintală și stil de viață sănătos. Sunt câțiva factori foarte importanți prin care poți să-ți controlezi sănătatea. Trebuie să-ți controlezi modul de gândire, pentru că stresul ucide (în 2020 depresia va fi a doua cauză de mortalitate), iar oamenii consideră că dacă ai o problemă nu poți să nu te stresezi. Dar stresul și problema sunt două lucruri diferite. Poți să te raportezi la problemă, dar fără consum intern atât de crescut. Consumul acela intern ucide. Am avut cazuri anul acesta de diabet de pancreatită, de cancer, de artrită, de reumatită, toate declanșate pe fond de stres. Acestea sunt probleme secundare care ar fi putut fi evitate dacă omul știa că stresul nu e totuna cu stresorul și dacă știa cum să nu se streseze de problema respectivă. Am spus că sunt câțiva factori care pot să controleze sănătatea: 1. Modul cum gândești. 2 Alimentația și stilul de viață. 3 Mișcarea. Acesta este conceptul asociației al cărui președinte sunt, Asociația Sănătate și Speranță – promovăm programe de sănătate mintală, de stil de viață sănătos, care să implice activități outdoor, de mișcare, prin care omul să nu aibă un stil de viață sedentar. Cred într-adevăr că dacă stăpânești acești trei factori, în proporție de 90% poți să-ți controlezi starea de sănătate.

Asociația Sănătate și Speranță

Rep.: Dați-ne mai multe detalii despre Asociația în care activați.

S.C.: În cadrul Asociației Sănătate și Speranță avem două departamente: un centru de activități outdoor, Adventure Life și centrul de consiliere, psihoterapie și training Top-Psy. Asociația a fost înființată în 2000 și am derulat programe preponderent pe sănătate mintală și stil de viață sănătos și de vreo doi ani ne-am apucat și de outdoor și avem programe pentru adolescenți, de prevenire a suicidului, de combatere a violenței, de control al anxietății, depresiei și furiei și altele. Cele mai folosite programe sunt cele de managementul stresului și de parenting, programul pentru părinți, prin care părinții învață cum să nu se enerveze, pentru că de aici pleacă totul: părinții se enervează și pe urmă aplică o chestie proastă. Dacă nu se enervează și aplică o tehnică deșteaptă, atunci conflictele sunt mai puține și relația părinte – copil e mai benefică…

Cel mai bun punctaj din țară

…Anul trecut am câștigat un proiect de finanțare: am avut cel mai mare punctaj pe țară la nivel de ONG-uri cu un proiect elaborat de mine. A fost o linie de finanțare de la Heineken pentru comunități pe proiecte pentru comunitate. Proiectul s-a numit „Minte sănătoasă în corp sănătos”: am făcut cursuri de stres cu peste 600 de persoane și am construit Adventure Parc de la platoul Cornești. Am organizat acum trei săptămâni primul semimaraton din Tîrgu-Mureș.

Fii propriul psiholog

Top-Psy e un centru în care facem consiliere, traininguri și coaching. Și avem și un blog. Sloganul este „Fii propriul psiholog”. De ce? Psihologul este o persoană care din punct de vedere științific poate să aibă informațiile care să te ajute să treci mai ușor peste o etapă. Dacă tu înveți câteva mecanisme psihologice, poți să te reglezi. Pentru că nu psihologul îți face ceva, ești tu care faci munca aceea interioară.

Iar pe blog sunt mai multe informații care pot ajuta oamenii. De exemplu, dacă vrei să nu te înfurii găsești pe blog ce să faci; dacă ești părinte și vrei să rezolvi o problemă, găsești acolo ce să faci… Primesc multe mail-uri în care părinții îmi mulțumesc și acest lucru este recompensa mea cea mai mare. Am peste 1.500 de abonați începând din iulie 2012 până acum și lista crește.

Relaţiile cu copiii/relaţii de cuplu

Rep.: Care sunt cele mai frecvente probleme pentru care lumea vă contactează?

S.C.: Cele mai frecvente probleme sunt relaţiile: relaţiile cu copiii sau relaţii de cuplu. Pentru că oamenii vor să fie fericiţi, îl presează pe celălalt şi consideră că pot să fie fericiţi în cazul în care copilul ascultă, dacă soţul îşi pune pantofii într-un loc anume etc., fără să-şi dea seama că fericirea vine din interior, din asumarea anumitor responsabilităţi, iar apoi dintr-o capacitate de a nu critica şi de a te înţelege bine cu ceilalţi. Asta-i cea mai comună problemă, dar oamenii nu vin să-mi spună asta. Ei vin şi-mi spun: nu mai ştiu ce să fac cu copilul, fă-i ceva la copil, fă-i ceva la soţ. Şi spun ok, dar ce-ar fi să schimbi tu ceva? Ce am observat este că oamenii tot înrăutăţesc şi îşi permit să strice relaţiile cu persoanele cele mai apropiate, să aibă un ton neadecvat, să critice, să se supere etc. Conflictul escaladează şi pe urmă vin şi-l aduc tot pe celălalt la psihoterapie şi spun să faci ceva cu persoana respectivă. De aceea, m-am gândit să fac tot ce este posibil pentru a trage un semnal de alarmă prin care să le spun oamenilor că: depinde de noi! Ne stricăm relaţiile cu cei din jur prin atitudinea noastră!

Furia

Rep.: Care este cea mai frecventă problemă de sănătate mintală?

C.S.: Cea mai frecventă problemă de sănătate mintală este cea legată de furie. Dar oamenii nu vin pentru furie, pentru că lor li se pare justificat să fii furios. Ei vin de obicei pentru depresie şi anxietate. Sunt oameni foarte anxioşi care nu se pot controla. De exemplu, se poate întâmpla la clasă… Un elev poate avea atac de panică când trebuie să răspundă, iar profesorul poate crede că elevul nu a învățat, dar efectiv elevul nu poate să scoată un sunet pe gură. Preferă să spună că nu ştie sau nu a învăţat decât să meargă în faţa clasei şi să răspundă pentru că ştie că se blochează. Deci depresia şi anxietatea sunt chestiile pentru care se apelează cel mai des la psiholog.

La psiholog

Rep.: Cum apreciaţi percepţia românilor faţă de psiholog?

C.S.: În ultimii ani am observat că percepţia românilor s-a îmbunătăţit, că oamenii s-au educat în această privință. Asta înseamnă că oamenii s-au informat, au avut acces la informaţie, îşi dau seama că se poate face ceva şi că există soluţii. Oamenii deja au o altă abordare şi găsesc informații pe internet: văd părinţi care caută și găsesc soluţii şi astfel oamenii acordă credibilitate psihologiei. Totuși, mă surprinde că de obicei nu vine la terapie pătura socială care-şi permite foarte mult, nici cea de condiţie medie.

Rep.: Cum reacţionează oamenii la tratament?

C.S.: Cei care vin la terapie, vin de bunăvoie, acesta e avantajul: omul vine pentru că vrea el să vină. Folosim şi tehnici de motivare fiindcă la oameni le este foarte greu să se motiveze. Când au o problemă le e greu să se motiveze, să iasă din problemă pentru că e mai uşor să se plângă, ceea ce e sport naţional! La români nemulţumirea este sport naţional! Şi de acolo vine şi depresia, vine tot, din a fi nemulţumit, fără a face ceva. Omul zice: nu-mi place situaţia. Ok, nu-ţi place situaţia, dar ce faci ca să schimbi situaţia? Pentru că simplul fapt că stai şi te plângi nu înseamnă că o să şi schimbe situaţia. Trebuie să accepţi situaţia şi să cauţi soluţii.

Rep.: Ce metode de terapie folosiți?

C.S.: Eu sunt specializată pe terapii cognitiv-comportamentale, mai mult o nişă de terapie raţională, emotivă şi comportamentală care înseamnă că aplicăm tehnici care schimbă gândurile, schimbă emoţiile şi schimbă comportamentele. Există studii clinice care dovedesc eficienţa acestor metode. De exemplu, în SUA sau Marea Britanie, unde serviciile psihologice sunt plătite de Casa de Asigurări, aceasta e prima formă de terapie recomandată. Studiile au văzut că în momentul depresiei asta e ceea ce e bine să faci, dacă ai anxietate asta este ceea ce e bine să faci. Plus că oamenii trebuie să înţeleagă că ştiinţa n-a inventat ceva, a descoperit un mecanism care funcţionează de ani de zile. Pentru că şi Aristotel şi Socrate spuneau că nu problemele sunt cele care cauzează distresul, ci modul cum te raportezi tu la ele.

Copilul – părintele

Rep.: Copii învaţă mai puţin, sunt mai neascultători… Acest lucru este un efect al relaţiei defectuoase părinţi-copii?

C.S.: Da, copiii s-au schimbat, dar s-a schimbat şi mediul. Copilul de astăzi stă pe facebook sau se uită la unele filme cu mesaje subliminale, lucru care înainte nu exista pentru că ieşea afară şi alerga şi juca şotron etc. Apoi, s-a schimbat alimentaţia care este mult mai chimică. Adeseori văd copii care beau cola fără ca părintele să-și dea seama că sucul o să-l agite şi pe urmă nu va mai putea învăța…
Și desigur, cel mai important rol îl are relația defectuoasă părinți-copii. Desigur, și părinţii s-au schimbat, fac mai multe erori. Ei zic: „să nu sufere copilul meu cum am suferit eu”. Sau: „dacă eu am dus lipsă, înseamnă că dacă alt copil are iphone 4, trebuie să-i cumpăr şi eu iphone 4” etc. Dar copilul nu-și va aduce aminte ce telefon a avut sau cu ce s-a îmbrăcat, ci el va rămâne cu suma de obiceiuri pe care şi le-a creat. Şi dacă părinţii nu citesc, copilul nu va citi! Dacă copilul nu este pus să se culce la oră devreme, copilul nu se va culca! Dacă nu este pus să înveţe, nu va învăţa! Da, faptul că acești copii sunt neascultători și învață mai puțin este un efect al relaţiei cu părinții pentru că există legi ale comportamentului: dacă faci un anumit comportament în mod repetat, vei continua comportamentul respectiv. Sunt legi ale comportamentului pe care părinţii le ignoră…

Comportamentele nu cad din senin

…Alţi părinţi fac ceva să nu râdă lumea de ei. De exemplu, dacă eşti în magazin şi copilul urlă că vrea ceva şi tu îi cumperi ca să nu râdă lumea de tine, copilul va rămâne cu comportamentul că atunci când vrea ceva e nevoie să urle. Tu ai spus să nu urle, dar ai făcut exact ce a încurajat urlatul. Orice comportament care apare, apare pentru că a fost încurajat la un moment dat! Părinţii nu înţeleg asta, comportamentele nu cad din senin. Dacă un copil îşi permite să facă ceva cu un părinte este pentru că a fost încurajat! Desigur, nu este bine să loveşti un copil, pentru că loveşti fizicul copilului, nu comportamentul. Însă există tehnici foarte eficiente care acționează fără să pui mâna o dată pe copil şi să-l loveşti. Lucru care-l învaţă pe copil responsabilitatea. Frica îl învaţă să asculte de tine în prezenţa ta şi-l blochează. Însă dacă-l înveţi să repete un comportament pozitiv, îl va face şi dacă nu eşti tu acolo…

Predictor pentru succes

…Există un studiu făcut pe copii de patru ani care a dovedit că cel mai mare predictor pentru succes este abilitatea de a ați amâna satisfacţia de moment. Respectiv, cercetătorii le-au dat copiilor nişte bomboane şi au zis că dacă 15 minute (ceea ce pentru un copil de 4 ani este enorm de mult) nu mănânci bomboana asta, mai primeşti una. 99% dintre copii le-au mâncat aproape instantaneu, fără se gândească la pasul următor. Cei care au reuşit s-a văzut că şi când au ajuns la facultate performau mult mai bine. De ce? Pentru că e chestia aia: „da, pot să stau pe facebook acum, dar mai bine învăţ acum la română pentru că o să mă simt mai bine mâine când răspund, plus că nu o să mai fiu aşa de stresat”. „Mai bine spăl acum vasele când mi-a zis mama decât să mă joc acum pentru că…”… Copilul trebuie să facă calculul mintal: „da, ar fi o activitate mai plăcută pe care să o fac, dar dacă mă abţin o să-mi fie mai bine un pic mai târziu”. Dar calculul acesta copilul de la sine nu o să-l facă. Părintele este cel care trebuie să aibă grijă să-l învețe. Dar dacă mama obişnuită de când era mic că „Vai! Plânge, hai să-i dau sân!”; apoi când crește puțin zice: „Vai de mine, copilului îi e foame!” şi sare să-i dea de mâncare, copilul nu învață răbdare. Mama ar trebui să-l învețe să aștepte puțin să prelungească timpul până mâncarea e gata. Să aştepte şi să-l recompenseze pentru că a stat liniştit, nu să-i dea pentru că urlă. Astfel se creează abilitatea de a aștepta. E ceva ce se învaţă.

Cuplul. Cauzele neînțelegerilor. Femeia

Rep.: Care sunt cauzele problemelor de cuplu?

C.S.: 50% dintre cupluri divorţează în mai puţin de 5 ani. Cauzele sunt multiple. În primul rând e alegerea partenerului şi nepregătirea pentru o relaţie de lungă durată. Intri într-o relație pentru că te-ai îndrăgostit. Dar oamenii nu-și aleg ok partenerul, n-au obiective pentru viaţă. Cea mai mare problemă pe care am văzut-o este că aşteaptă fericirea de la celălalt. Celălalt nu poate să te facă fericit. Dacă nu ai ceva în interior pe care să-l aduci în relaţie, n-ai cum să reuşeşti. Cred că o imagine matură despre ce înseamnă relaţia ar fi: eu pot să trăiesc fără tine, tu poţi să trăieşti fără mine, dar împreună ar fi mult mai bine şi atunci eu te ajut pe tine şi te sprijin să creşti, tu mă ajuţi pe mine şi mă sprijini să cresc. Amândoi avem şi agende separate şi agende comune, dar împreună ne e mult mai bine. O altă cauză foarte importantă pentru problemele de cuplu este critica: „de ce ai făcut mâncarea asta”, „de ce ai luat cămaşa aia pe tine”, „de ce ai parcat maşina asta aici”, „dar tu n-ai văzut că celălalt s-a îmbrăcat aşa”? Critica este numărul unu care distruge orice relaţie: critica – faptul că nu eşti înţelegător şi nu ştii să-l tolerezi pe celălalt.

Chiar dacă de exemplu soțul nu ştie să facă ceva, dacă tu-l critici, inhibi orice dorinţă de a face. Pe când dacă-l motivezi şi zici: „ok, hai să facem împreună”, atunci prinde drag, prinde curaj şi poate să facă. Dacă tot ţi-ai asumat şi ai luat pe cineva care n-are abilităţile de a face ceva, măcar nu distruge şi dorinţa în el de a le face, ci le poţi motiva. Şi, am observat, într-o relaţie femeia are foarte mult de spus, fiindcă dacă ea îşi schimbă tonalitatea şi ştie să fie femeie se schimbă foarte mult. Am şi o explicaţie: în momentul în care a început mişcarea feministă, femeile au trecut dintr-o extremă în alta. N-aveam dreptul să votăm, acum le dăm în cap la aceia care nu-s de-acord cu noi; n-aveam dreptul să conducem maşini, acum conducem avioane şi le şi spunem bărbaţilor că eu de fapt sunt bună, iar ei nu; am şi job şi muncesc și acasă şi îl condamn că el de ce nu duce gunoiul. Bărbaţii nu au fost pregătiţi pentru schimbarea asta prin care femeia să le ia rolurile. Şi atunci consider că chestia de competiţie este cea mai ucigătoare chestie care poate să existe în relaţie. Simplul fapt că eu pot să conduc maşina nu înseamnă să-l critic când e el la volan. Plus că eu ca femeie nici nu mă urc la volan decât dacă el e obosit şi mergem la un drum lung… A luat o decizie cu care nu sunt de acord. Şi ce dacă? Ce e mai important? Decizia şi greşeala sau relaţia mea? Atitudinea femeii chiar poate să distrugă. De exemplu, probleme sexuale, cum sunt ejacularea precoce sau tulburări de erecţie la bărbaţi, majoritatea sunt menţinute de o relaţie defectuoasă şi respectiv de o atitudine critică a soţiei. Lipsa dorinţei bărbatului de a face ceva în casă e datorată adeseori criticii femeilor. Totdeauna le zic femeilor că dacă nu vor să accepte necondiţionat bărbatul de lângă ele şi să îi susţină, ele sunt cele care pecetluiesc moartea relaţiei, de cele mai multe ori. Şi moartea relaţiei nu înseamnă neapărat divorţ. Sunt numeroase cupluri care trăiesc în compromis. Fiecare are pe altcineva, dar stau pentru copii, pentru că au credite etc. Dar nu fac nimic să schimbe relaţia, nu schimbă atitudinea, nu schimbă tonul, ci aşteaptă doar să fie trataţi respectuos de ceilalţi.

Căsătoria de probă. Sexul

Rep.: Ce părerea aveţi despre căsătoria de probă?

C.S.: Din punct de vedre psihologic, cred că e foarte ok ca să-ţi cunoşti foarte bine partenerul înainte de căsătorie şi să ştii cum se comportă. Aceasta deoarece problemele apar de obicei la lucrurile mărunte şi la lucrurile pe care le faci în casă: cine duce gunoiul, cine spală, unde-ţi pui hainele, unde-şi pui periuţa de dinţi, cine cumpără mâncare, cine plăteşte facturile – de acolo se ceartă oamenii de obicei. Problema este însă că, în momentul în care începi să ai o relaţie sexuală cu cineva, automat te şi ataşezi de persoana respectivă. Problema este că astfel ţi-e greu să te desparţi şi să ieşi dintr-o relaţie care îţi dai seama că nu ar funcţiona pe termen lung, pentru că s-a creat deja ataşamentul. Şi atunci stai şi stai până se înrăutăţeşte situația, găseşti pe altcineva, dar nu ai curaj să ieşi din relaţie, pe urmă pleci şi se continuă şirul acesta de multiple relaţii defectuoase. Din cauza aceasta nu cred că căsătoria de probă este soluţia! Soluţia este să nu se sară aşa de repede în relaţii sexuale, să lase lucrurile să se aşeze şi să se cunoască partenerii. Şi să intre într-o relaţie sexuală în momentul în care îşi dau seama că partenerul cât de cât corespunde nevoilor lor. Dar nu se face asta. E chestia aceia cu bomboana pe termen scurt, de care aminteam anterior. Sexul e important, dar nu pe asta se bazează o relaţie! Deci, trebuie să-ţi cunoşti cât mai mult partenerul înainte să te căsătoreşti. Să fie ieşiri în grup, să vezi cum reacţionează, să vezi cât de repede se enervează, să vezi dacă pune mâna să facă ceva. Dar pentru asta trebuie să ai o listă: ce vrei tu ca femeie sau ca bărbat de la potenţialul partener? Important este să ai obiective, de aici trebuie plecat într-o relaţie: ce aş vrea eu de la viaţă, ce n-aş vrea eu de la un potenţial partener? Dacă ai lista de dinainte şi ştii ce vrei, o să fie mai uşor să-i elimini pe cei față de care simți doar atracţie şi știi că relația nu ar dura. Dar oamenii nu fac aşa. Ei iau decizii care le vor afecta viaţa pe termen lung pe momente inflamatorii.

Fericirea… nefericirea

Rep.: Ce le lipseşte oamenilor ca să fie fericiţi?

C.S.: Asumarea propriei responsabilităţi asupra fericirii. Pentru că ei caută fericirea ori la alte persoane, ori în posesie: „dacă o să am maşina aia sau casa aia, o să fiu fericit”. Când o ai îţi trebuie altceva pentru că cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult. Fericirea vine dintr-o educaţie, emoţiile sunt educaţie! Depresia e obişnuinţă! Furia este obişnuinţă, fericirea şi capacitatea de a fi fericit şi mulţumit e obişnuinţă! Dacă-ți creşti copilul de mic să fie recunoscător, el va face chestia asta. Nu înseamnă să nu-dorești: „da, îmi doresc casa aia, dar nu asta e fericirea mea, pentru asta creez momente astăzi”. Cred că asta le lipseşte oamenilor: asumarea responsabilităţii asupra propriei fericiri, să ştie că nu depinde de ceilalţi şi de ce ai, depinde de tine astăzi. Am văzut oameni care trăiesc într-o colibă şi sunt fericiţi şi am văzut oameni care trăiesc în palate şi umblă cu antidepresivele după ei.

Rep.: Ce le puteți transmite oamenilor, ca o concluzie?

C.S.: Bunicul meu avea o vorbă: „ne-am dat corpul la medic, sufletul la preot şi afacerile la avocat. Eu ce mai am de făcut?” Cred că ne bazăm prea mult şi aşteptăm din afară, în loc să ne gândim că toată puterea de a merge înainte şi a trece peste absolut orice în viaţă este în interiorul tău, nu în afara ta. Foarte mulţi oameni trăiesc cu scuze: „n-am bani să încep o afacere”, „nu-s copilul lui nu ştiu cine să obţin jobul ală”, „nu cunosc pe nimeni”. N-ai nevoie de aceste scuze! Sunt numeroase cazuri în care oameni cărora nu li se dădea nicio şansă au ajuns sus şi au mers mai departe. Puterea de a merge mai departe e în interiorul tău, nu în afara ta!

A consemnat Titi Dălălău

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.