Puietul de albine a fost compromis în judeţul Mureş din cauza gerului

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, susţine că 80% – 85% dintre stupine nu au fost afectate de gerul din această primăvară, însă sunt şi zone unde puietul a fost compromis, respectiv în judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Suceava.

„Din păcate, schimbările climatice ne creează mari probleme, pentru că albina este foarte sensibilă la aceste modificări. Iarna aceasta a fost deosebit de ciudată pentru apicultură. Albina este obişnuită, dacă are populaţie suficientă şi mâncare de calitate, şi rezistă la minus 30-35 de grade şi în scorbură, în pădure, nu neapărat în stup. Dar acest frig care a venit recent, bine că nu a durat decât 3-4 nopţi, putea crea probeleme pentru că la minus 15 grade, când este frig, albina se retrage în ghem rămânând descoperit puietul, care era destul de mult. Oricum în unele zone o generaţie de puiet a fost compromisă, dar în general 80- 85% dintre stupine nu au fost afectate. Probleme sunt mai ales în zonele mai înalte din Harghita, Covasna, o parte din Mureş şi Suceava”, a declarat Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.

Acesta a precizat că rapiţa este compromisă parţial, probabil nu pe suprafeţe prea mari, dar acest lucru va afecta în mod categoric şi producţia de miere de rapiţă din acest an.

În context, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a precizat că suprafeţele cultivate cu rapiţă au crescut în ultima perioadă, iar frigul a afectat această cultură doar pe anumite suprafeţe.

„Cert este că aşteptăm şi valul care vine, vedem ce se întâmplă şi vom lua deciziile. De fiecare dată, anual, aveam pierderi pe 100.000 hectare, dar pe toate culturile, şi în prezent nu cred că am atins aşa ceva. Pe de o parte nu sunt evaluate, iar pe de altă parte sunt într-adevăr chestiuni legate de densitate, dar astăzi culturile nu arată rău. Sunt anumite zone care au anumite probleme, dar nu putem spune acum că există un risc şi pierderi sau influenţe”, a subliniat Botănoiu.

În privinţa anului apicol 2017, şeful ACA a menţionat că a fost unul modest din punct de vedere al producţiei de miere, iar datele statistice arată că s-a situat între 60% şi 65% dintr-un an bun, în care se poate ajunge şi la 30.000 de tone de miere.

Aproximativ 120 de apicultori din toată ţara participă la ediţia de primăvară a Târgului Naţional al Mierii, care a debutat vineri, 16 martie 2018, şi se va încheia duminică,18 martie.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România organizează anual, pe platforma apicolă Băneasa din Bucureşti, două ediţii ale Târgului Naţional al Mierii.

România produce, în medie, 20.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins, în anul 2015, un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.