Reacții la decizia UDMR-PDL legată de UMF

Liga Studenților Tîrgu-Mureș

Liga Studenţilor Tîrgu-Mureş (LSTM) consideră declaraţiile liderilor UDMR, referitoare la înfiinţarea liniei maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din oraş, ca fiind surse de presiune asupra sistemului de justiţie din România, precum şi asupra conducerii şi a Senatului universităţii.
„Autonomia Universitară este garantată prin Constituţie Art. 32 alineatul 6. Noi înţelegem autonomia universitară, ca modalitate specifică de autoconducere, în acord cu cadrul legal stabilit de Constituţia României, legislaţia învăţământului, prevederile Cartei Universitare, precum şi în acord cu reglementările proprii. Din punctul nostru de vedere în UMF este respectat statutul minorităţilor naţionale cu privire la învăţământul superior existând la momentul actual serii de predare în limba maghiară la toate cele 3 facultăţile din Universitate respectiv: Medicină, Farmacie şi Medicină dentară. La momentul actual există un proces pe rol la secţia de Contencios Administrativ cu privire la legalitatea Cartei Universitare, aprobate de tacit de Ministerul Educaţiei în ianuarie 2012, deschis de departamentul juridic al UMF Târgu Mureş. Astfel considerăm declaraţiilor liderilor UDMR ca fiind surse de presiune asupra sistemului de justiţie din România , asupra conducerii UMF si a Senatului UMF”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii miercuri de LSTM.

Potrivit documentului, studenţii au arătat că nu doresc decât un învăţământ de calitate, în condiţii bune cu dotări şi resurse corespunzătoare pentru toţi studenţii UMF Târgu Mureş, dar că „nu dorim să fim monedă de schimb în negocierile politice”. „Nu dorim implicarea noastră, a studenţilor, în jocurile politice ale diferitelor partide din România, nu ne interesează campaniile electorale din 2012 şi nu acceptăm sub nici o formă imixtiunea politică în viaţa academică din Universitatea noastră. Totodată ne exprimăm deplina încredere în sistemul de justiţie românesc şi cerem ca orice decizie a conducerii UMF care este considerată ilegală să fie atacată în Justiţie. „Nimeni nu se va opune unei decizii a unei instanţe din România”, au accentuat studenţii mureşeni.

Dorin Florea – vicepreședinte PDL

Primarul din Târgu Mureş, dr. Dorin Florea, vicepreşedintele PDL, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că UMF trebuie să fie problema universitarilor, iar implicarea politicului în autonomia universitară este o mare greşeală. „În loc să discute elegant, frumos universitarii, să închidă uşa şi să discute împreună românii şi maghiarii, invită şi bagă politicul în faţă. Ceea ce este o mare greşeală. Interesul meu de exemplu, primordial în acest oraş, este să fim spital de rang I, să readucem Universitatea la rangul I şi să rămânem în elita universităţilor din Europa. Asta e dorinţa mea, pentru Târgu Mureş. Nu răutatea unui doctor, că vrea să ajungă acolo şef de clinică încă 20 de ani, până iese la pensie şi copilul – pentru că, aţi văzut, fotoliile se lasă moştenire. Şi atunci de aceea au nevoie de spaţiul public (…) Nu ştiu ce au discutat ei între ei (PDL şi UDMR – n.r.), dar încă o dată, UMF trebuie să fi problema universitarilor”, a arătat Dorin Florea. Edilul mureşean a spus că această „luptă, ceartă şi dispută” poate să slăbească mult universitatea de medicină, fiindcă ‘unii vor să politizeze’ şi că membrii Senatului UMF Târgu Mureş discută şi ‘sunt dispuşi să funcţioneze astfel încât nici românii, nici maghiarii să nu se simtă lezaţi’, în sensul înfiinţării liniilor de studiu.

„Nu trebuie să se bage politicul. Eu nu m-am băgat niciodată în UMF. UMF trebuie sprijinit cu toate resursele administrative pentru a ajunge din nou în top. Mai ales acum, că a apărut o nouă conducere a UMF, trebuie sprijinită. (Partidul Democrat Liberal – n.r.) nu m-a întrebat, nici nu mă va întreba, că ştie că nu mă bag’, a susţinut vicepreşedintele PDL. În plus, Dorin Florea susţine că este treaba profesioniştilor din UMF să închidă uşa şi să gândească împreună ce e mai bine pentru UMF ‘şi să nu asculte doar voci gălăgioase, ale unor mediocrităţi’. „Sunt profesori de excepţie, profesorul Nagy, îl rog să nu stea pe margine, să iasă în faţă şi să participe la această construcţie, şi nu mediocrităţile care vor să iasă în evidenţă prin aceste răutăţi (…) Nu poţi să rezolvi problemele prin gălăgie. Le doresc un nivel de performanţă corect în Europa şi nu segmentar – te tai şi după ce te deschid zic stai că te trimit la celălalt doctor, că nu mai ştiu. Deci să nu mă provoace la răutăţi, că voi spune nişte adevăruri foarte dure’, a spus Dorin Florea.

Borbely Laszlo – vicepreședinte UDMR

Vicepreşedintele UDMR Borbely Laszlo a afirmat miercuri că înfiinţarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu-Mureş nu ar însemna o „segregare”, fiind vorba doar de o problemă administrativă. „Nu e o separare, nu e o segregare. În momentul de faţă la Târgu Mureş există învăţământ în limba maghiară, aproape jumătate din studenţi şi acum învaţă în limba maghiară. E vorba de o problemă administrativă, ca să aibă posibilitatea linia de predare în limba maghiară să aibă decani, prodecani şi să se gospodărească în funcţie de necesităţile învăţământului în limba maghiară”, a arătat Borbely. El a subliniat că acest caz reprezintă unul dintre punctele vitale pentru UDMR iar situaţia trebuie rezolvată prin hotărâre de guvern. „În legătură cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş toată lumea e de acord în coaliţie că ei sunt în ilegalitate în momentul de faţă, neavând chartă şi neaplicând legea care prevede foarte clar ca universităţile multiculturale (…) să înfiinţeze aceste linii. Obligă legea acest lucru, nu este la latitudinea Senatului să decidă. În momentul de faţă, la nivelul coaliţiei, toată lumea este de acord (…) că trebuie rezolvat aici prin hotărâre de guvern. (…) Luni luăm o decizie”, a declarat vicepreşedintele UDMR. Borbely a precizat că înfiinţarea unei linii maghiare la această universitate n-ar schimba cu nimic lucrurile existente până acum. „Nici până acum n-au avut niciun fel de problemă medicii care au terminat la Târgu Mureş, indiferent că au terminat secţia română sau maghiară, în a profesa această meserie, şi nici de acum încolo”, a susţinut Borbely.

Sorin Frunzăverde – primvicepreședinte PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde consideră că în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş se va găsi o soluţie normală, această instituţie importantă fiind, de-a lungul timpului, o instituţie de elită, chiar şi înainte de 1989. „Nu Guvernul României, însă, este responsabil pentru rezolvarea unei situaţii create într-o instituţie academică, într-o universitate. Există o cartă a autonomiei universitare. Din nefericire, lucrurile au evoluat într-un asemenea fel şi sens la Târgu Mureş încât s-a ajuns la un apel către Executiv. În fond, nu trebuia să apară o asemenea situaţie, care trebuia gestionată în interiorul universităţii, în spiritul autonomiei academice”, a precizat Sorin Frunzăverde. Potrivit prim-vicepreşedintelui PDL, o soluţie trebuie găsită, dar nu atât de Guvernul României, cât mai ales de Ministerul Educaţiei, pentru că acesta este forul diligent al unei universităţi de stat.

Eckstein Kovacs Peter – fost consilier prezidențial

Fostul consilier prezidenţial a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că deşi este valabil principiul autonomiei universitare, în cazul UMF Tîrgu-Mureş trebuie să intervină şi statul, deoarece acolo nu se respectă legea. „Autonomia universitară este o instituţie recunoscută şi statornicită şi la noi, dar această autonomie se manifestă în anumite condiţii impuse de lege şi aici este problema, că din varii motive, la UMF Târgu Mureş nu se respectă legea. Ca atare, statul trebuie să intervină într-un fel sau altul”, a subliniat Eckstein. El a spus că potrivit noii Legi a educaţiei, în instituţiile de învăţământ cu caracter multicultural pot fi înfiinţate şi unităţi separate. „Această universitate de medicină este, prin prevederile legii, una multiculturală şi ca atare se pot face institute separate pe limba de predare. Aici eu cred că nu este o problemă politică, ci una de legalitate şi aici cred că conducerea universităţii ar trebui să se încadreze în termenii legii”, a menţionat fostul consilier prezidenţial.

Sursa: AGERPRES 

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.