Realizatorul Tv Mihai Naşca îşi lansează o carte de interviuri

Realizatorul TV mureşean Mihai Naşca lansează cu prilejul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov cartea de interviuri „De la lume adunate”. Lansarea va avea loc duminică 2 aprilie de la ora 14.30 la Braşov.

Mihai Teodor Nașca s-a născut pe data de 19 mai 1978 și a copilărit în satul Bîrlibaș, comuna Sînpetru de Câmpie, județul Mureș, loc în care ia cunoștință cu lumea satului, cu obiceiurile și tradițiile locului, dar și cu cantecul tradițional.

Absolvent al Universității Tehnice din Cluj Napoca, urmează totuși un parcurs jurnalistic, începând cu anul 2001 și până în prezent, debutează la radio, apoi presa scrisă și în ultima vreme, preponderent televiziune, unde realizează emisiuni cu specific etnologic. Emisiuni și texte jurnalistice din tot spectrul editorial, însă din anul 2006 se focusează pe tradiții și cultură tradițională.

De zece ani realizează la Televiziunea Tîrgu Mureș, emisiunea Viața Satului Mureșene și Plaiuri Mureșene, emisiuni în care au fost prezenți majoritatea soliștilor importanți, care cântă muzică tradițională. Pe lângă aceștia, un loc important în activitatea sa l-a reprezentat și punerea în valoare a animatorilor culturali și a grupurilor folclorice din județul Mureș, dar și realizarea și prezentarea de spectacole.

Ruptura de lumea satului și viața la oraș a reprezentat principalul motiv pentru care, la finele facultății se hotărăște să revină la rădăcinile sufletești în lumea satului și se ocupă preponderent de acest subiect.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.