Recurs împotriva suspendării HG referitoare la UMF

Guvernul în exerciţiu a făcut recurs, luni, împotriva deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat executarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2012, referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Duşa, a declarat luni că recursul la decizia Curţii de Apel Târgu Mureş a sosit prin fax, că a fost deja înregistrat la registratura instanţei şi că este semnat de Deszi Attila, şeful Secretariatului General al Guvernului.

Curtea de Apel Târgu Mureş a suspendat, vineri, executarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2012, referitoare la înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară, în cadrul UMF Târgu Mureş. Anularea actului administrativ reprezentând HG 230/27 martie 2012 a fost cerută de UMF Târgu Mureş şi de o serie de persoane fizice, instanţa de judecată suspendând executarea înfiinţării noii facultăţi în cadrul Universităţii, până la pronunţarea pe fond în această cauză. Cererea de anulare a HG 230/27.03.2012 a fost înregistrată în data de 10 aprilie pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş şi are fixat ca prim termen de judecată data de 6 decembrie.

Decizia de vineri a instanţei prevedea că până la judecarea pe fond a cauzei Hotărârea de Guvern nu poate produce efecte, întrucât aplicarea acesteia este suspendată. Recursul împotriva hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş urmează să fie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea Guvernului nr. 230/2012 privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 208, din 29 martie 2012 – vizează înfiinţarea unei noi facultăţi cu patru specializări: asistenţă generală (în limbile română şi maghiară), medicină (maghiară), Medicină (engleză) şi Farmacie (maghiară). Prin înfiinţarea acestei noi facultăţi, UMF Târgu Mureş nu a pierdut din structură nicio specializare acreditată, urmând să funcţioneze în continuare cu liniile de predare în limba română, maghiară şi engleză.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.