Reghin alături de Moldova

reghin maria precupAvând în vedere că municipiul Reghin este înfrăţit cu oraşul Ungheni din Moldova, a fost invitat în perioada 31 august – 2 septembrie 2012, să ia parte la Zilele Oraşului Ungheni şi la aniversarea celor 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Astfel, s-a răspuns afirmativ invitaţiei primarului Ungheniului, domnului Ambros Alexandru, o delegaţie din Municipiul Reghin deplasându-se în această localitate pentru a participa la această mare sărbătoare. La acest eveniment au participat delegaţii din România, Norvegia, Israel, SUA, Polonia, Portugalia, Letonia, Ucraina, Georgia.

Delegaţia din România, formată din reprezentanţi ai Primăriei municipiului Reghin şi ai Consiliului Local, condusă de primarul municipiului Reghin, doamna Maria Precup, a avut parte de o primire călduroasă din partea oficialităţilor oraşului, fiind invitată să participe la evenimentele organizate în cadrul programului.

Pe parcursul celor trei zile, membrii delegaţiei au avut posibilitatea să viziteze diferite obiective turistice, culturale şi de învăţământ precum şi să participe la un schimb de experienţă cu reprezentanţii delegaţiilor oraşelor şi municipiilor înfrăţite cu oraşul Ungheni.

Participarea la acest eveniment contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Municipiul Reghin şi oraşul Ungheni, precum şi la stabilirea unor relaţii noi de colaborare.

Emeșe Ardelean

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.