Reghinenii și ouăle roșii, invitați la Praznic

În cea de-a 3-a zi de Paşti reghinenii vor avea parte de un ,,Regal al tradiţiilor din zonă”, pus la cale de Muzeul Etnografic în colaborare cu Primăria municipiului Reghin, Asociaţia ,,Moşteniri Mureşene” şi Casa de Cultură a Tineretului ,,George Enescu”.

Rugăciune şi pricesne

Denumit generic „Praznicul Strălucirii Cereşti la muzeu”, evenimentul este programat să înceapă la ora 16 cu o slujbă de vecernie oficiată de preoţii bisericilor ortodoxe şi greco-catolice din Reghin, în biserica de lemn cu hramul ,,Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. La finalul serviciului religios vor susţine un recital de pricesne grupurile: ,,Viodele”, condus de profesorul Ioan Cernea, ,,Datini străbune” din Sânmihaiu de Pădure, coordonat de Maria Bucin Crişan şi ,,Flori de măr” din Batoş, condus de Elena Banciu şi Viorica Şandru precum şi binecunoscuta Rafila Moldovan, rapsod popular.

Icoane, ouă şi o carte

Programul manifestării va continua cu vernisajul de icoane pe sticlă şi lemn, ,,Lumina Învierii”, lucrările expuse fiind realizate de membrii Cercului de pictură ,,Micul Apostol”, cerc coordonat de profesoarele Daniela Friciu şi Stela Iacob. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate şi coşuri pline cu ouă încondeiate. Cei prezenţi vor putea participa apoi la lansarea volumului „Costumul popular românesc mureşean”, carte semnată de Maria Borzan şi Roxana Maria Man. Lucrarea va fi prezentată publicului de Valentin Marica și Nicolae Băciuţ.

… şi un „of!” pe la opinci!

Pentru ora 17:30 organizatorii au programat un spectacol de dansuri româneşti, maghiare şi săseşti puse în scenă de Ansamblurile Caselor de Cultură şi cel al Forumului Democrat German din Reghin, urmând ca după aceea participanţii la eveniment să fie invitaţi la tradiţionalul ciocnit al ouălor şi la un joc popular. Pentru ultima parte a manifestării au fost invitaţi şi ceteraşi care să întreţină atmosfera şi să ,,energizeze” paşii dansatorilor. Evenimentul se va desfășura în curtea încăpătoare a Muzeului Etnografic din Reghin şi va ţine atâta timp cât cei prezenți vor dori să rămână. Invitaţia directoarei muzeului, Maria Borzan, este mai mult decât grăitoare în acest sens: „Nimic nu ne bucură mai mult decât prezenţa dumneavoastră în costume populare şi cu coşurile pline cu ouă roşii şi cozonac.”

Emeșe Ardelean

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.