Regionalizarea s-a copt la Tîrgu-Mureș

Regionalizarea s-a copt la Tîrgu-Mureș

IMG_3963PES activists România a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul PSD Mureș din centrul municipiului Tîrgu-Mureș, o dezbatere cu titlu „Europa regiunilor în context românesc” în cadrul căreia participanții la întâlnire au căutat să explice importanța regiunilor în plan european și să reflecteze asupra modului în care România și județul Mureș vor fi afectate de procesul de regionalizare.

În cadrul reuniunii au fost lansate o serie de propuneri destinate a fi discutate în cadrul forumurilor de discuții privind regionalizarea, inițiate de Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea.

La eveniment au participat responsabili din mediul politic (președintele PSD Mureș – deputatul Vasile Gliga, președintele PSD Tîrgu-Mureș – prof. Ștefan Someșan, viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureș – Ionela Ciotlăuș, dr. Florin Buicu – deputat PSD etc.) precum și reprezentanți din societatea civilă, mediul academic și mass-media mureșeană printre care îi putem menționa pe: Smaranda Enache – fondatoare și co-președinte executiv al Ligii Pro Europa, jurnalistul Aurelian Grama, avocatul Dragoș Măgherușan, Titi Dălălău – profesor de istorie și limba și literatura română și colaborator al săptămânalului Punctul, Sergiu Papuc – avocat, Raluca Creț – Radio Tîrgu-Mureș, Dan Mașca – director REEA, Vlad Boroș din partea Asociației Generația Tinerilor Europeni, Cristian Stratanovici – inginer Administrația Bazinală Mureș, Mugurel Gorea – director Televiziunea Tîrgu-Mureș, Janina Sitaru – secretarul general al PES activists România etc.

Dezbaterea a fost coordonată de Victor Negrescu, președinte-coordonator național PES activists România, cel care a și făcut o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă regionalizarea și ce avantaje ar aduce aceasta pentru mureșeni. În plus, Victor Negrescu i-a îndemnat pe târgumureșeni să lupte mai mult pentru ca Tîrgu-Mureșul să devină reședință de regiune, afirmând că orașul nostru are multe avantaje pentru a obține acest privilegiu. Acest lucru a fost susținut și de președintele PSD Mureș, Vasile Gliga, care a afirmat: „Bineînțeles, mureșenii ne-am dori o regiune cu capitala la Tîrgu-Mureș, ne-am dori ca multe din instituțiile de administrație să fie la Tîrgu-Mureș. Zona noastră are un specific aparte la nivel național și trebuie să fim foarte atenți, trebuie discutate absolut toate aspectele. Eu zic că împreună, prin dezbatere publică, am putea nu neapărat să dăm niște concluzii, dar să aducem în discuție niște obiective prioritare fiindcă această regionalizare trebuie să se facă în interes european, nu în interes personal, în interes de partid”.

Regionalizarea: când, unde, de ce…

Câteva informații despre ce însemnă regionalizarea a transmis Victor Negrescu. Dintre acestea am selectat câteva dintre cele mai importante: „Scopul regionalizării este pregătirea accesării fondurilor europene din perioada 2014 – 2020. […] Prin regionalizare fondurile europene pot fi accesate mai bine. În momentul de față banii nu sunt repartizați uniform la nivel național. […] Când se vor constitui regiunile? Prin Memorandum este asumat: regiunile se vor constitui în octombrie – noiembrie 2013. […]
Un alt scop al regionalizării: diminuarea dezechilibrelor regionale. Există regiuni foarte dezvoltate și regiuni mai puțin dezvoltate… Regiunea cea mai bogată din România este Regiunea Vest. […]
Nu se pierde din democrație prin regionalizare, nu se pierde din contactul oamenilor cu decidenții, atât național, cât și regionali”.

Mureșul departe de Harghita și Covasna

Totodată, Victor Negrescu a ținut să facă o scurtă caracterizare a Regiunii Centru, în care ar trebui să fie inclus și județul Mureș, făcând referire în mod special la județul Mureș: „Avem 6 județe în cadrul regiunii. Brașov, din punct de vedere economic, stă cel mai bine din punct de vedere al produsului intern brut per cap de locuitor. Mureșul este undeva la mijloc. […] Regiunea Centru este a doua cea mai bogată la nivel național. Noi, cei din Centru, trăim într-o regiune care are potențial, încă insuficient dezvoltat. […]
Specialiștii care au făcut analiza istorică, etnografică și antropologică au arătat că Mureșul se află într-o zonă comună identitară cu Clujul, nu cu Harghita și Covasna. Atunci nu mai văd de ce se vorbește despre Mureș referitor la Ținutul Secuiesc, pentru că nu asta arată analizele antropologice, ci arată foarte clar că Mureșul are o cultură proprie, diferită de Harghita și Covasna…”

Despre PES activists

„PES activists România este organizaţia în care membrii şi simpatizanţii de stânga din România pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor ţărilor membre UE. În prezent, în România există peste 3.000 de membri PES activists în toată ţara şi organizaţia se mândreşte cu o medie de trei evenimente pe lună şi aproximativ 300 de acţiuni organizate de la înfiinţarea sa în 2007. Apariţia reţelei europene PES activists a fost generată de faptul că în ţările UE partidele politice sunt organizate la nivel local, regional şi naţional. Un activist PES se implică, însă, la un alt nivel – la nivelul celei de-a patra case a democraţiei, democraţia europeană, stimulând astfel dezbaterea pe teme europene între campaniile electorale de acest tip. Activiştii întăresc valorile PES prin participarea la campanii, prin promovarea dezbaterilor pe tema politicilor europene stimulând un contact permanent şi eficient cu societatea civilă. PES activists organizează, de asemenea, schimburi de experienţă politică în întreaga Europă, organizând campanii pe străzi sau on-line, împărtăşind informaţii şi idei şi luând parte la întâlnirile şi activităţile PES. PES activists România este recunoscută ca organizaţie în statutul PES şi PSD şi desfăşoară activităţi la nivelul central şi al organizaţiilor locale” – www.pes.ro

Titi Dălălău

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.