RESTROSPECTIVĂ: 2016 – anul în care rapperul Snoop Dogg a vizitat virtual comuna Bogata

Anul 2016 a însemnat pentru judeţul Mureş o serie de premiere, printre acestea fiind faptul că rapperul Snopp Dogg a auzit de Bogata de Mureş, NATO a organizat în premieră mondială un exerciţiu prin care s-a aplicat o tehnică de realitate virtuală, dar a consemnat şi o grea lovitură pentru turismul mureşean, prin renunţarea la organizarea celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Sighişoara Medievală, cel mai mare şi mai longeviv festival de gen din România.

***În luna martie, rapperul Snoop Dogg, aflat în turneu în Bogota, Columbia, a postat o fotografie pe Instagram şi din greşeală a dat check-in în Bogata, judeţul Mureş. Gafa artistului a fost exploatată la maximum de primarul comunei mureşene, care a anunţa că îl aşteaptă pe artist cu palincă de prune sau de mere şi cu ciorbă din moare de varză cu carne de porc. La nici o lună de la check-in-ul lui Snoop Dogg, la Bogata s-a organizat Festivalul Jazz in the Park, care a reuşit să atragă aproape 4.000 de participanţi, care au donat peste 7.000 de lei, pentru amenajarea unui parc de joacă pentru copii şi a unui loc de întâlnire.

Autorităţile locale şi localnicii nu s-au lăsat mai prejos şi au oferit în schimb participanţilor, gratuit, mâncare tradiţională, constând în gulaş de porc, jumări, celebra slănină de Bogata care deţine trei medalii de aur la târguri de profil, pâine cu untură, cu ceapă roşie şi cu castraveţi muraţi. Nu a fost uitată nici noutatea festivalului, Porchetta de Bogata, realizată după o reţetă italiană, însă adaptată la realităţile comunei de către chef Cristian Păpuşel, împreună cu primarul Laszlo Barta şi cu consilierul acestuia, Marian Moscaliuc. Turiştii sosiţi în comună nu au dus lipsă de informaţii, întrucât profesorii de la şcoala din localitate au fost adevăraţi ghizi şi le-au arătat frumuseţea zonei, le-au descris comuna ca fiind o peninsulă, înconjurată din trei părţi de râul Mureş, însă şi cel mai scurt tunel de tren din lume, care are doar 4 metri.

În luna noiembrie, doi impresari au vizitat Bogata de Mureş pentru a vedea dacă aici ar exista condiţiile pentru ca rapperul Snoop Dogg să organizeze un concert, cel mai probabil în august 2017. Pentru concertul lui Snoop Dogg a fost identificat astfel un loc de peste 40 de hectare, pe care se află păşunea comunală, iar din primele discuţii a reieşit că rapperul, dacă va fi de acord cu condiţiile, ar putea să susţină aici două concerte.

*** În luna martie, zece militari din cadrul Grupului românesc de operaţii speciale (ROU SOAG 2) au fost decoraţi de şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ionel Ciucă, după ce s-au evidenţiat în timpul unor misiuni din teatrul de operaţii Afganistan, cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Merit în Slujba Păcii clasa a II-a şi Emblema de Onoare a Informaţiilor pentru Apărare.

Emblema de Onoare a Statului Major General i-a fost conferită plutonierului Negară, Emblema de Merit în Slujba Păcii clasa a II-a a fost oferită locotenentului Buşilă, plt. adj. Dinu, plt. Anghel, plt. Pura, sg. maj. Mihăilă, iar Emblema de Onoare a Informaţiilor pentru Apărare a fost conferită plutonierului adjutant principal Danciu, plutonierului Moţoc, caporalului clasa a III-a Bejenaru şi caporalului clasa a III-a Dulcinate.

Şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ionel Ciucă, declara atunci că cele 400 de medalii naţionale şi ordine, decoraţii şi certificate de apreciere naţionale şi internaţionale primite în decursul celor 10 ani de prezenţă continuă în teatrele de operaţii sunt ‘doar un exemplu al spiritului de sacrificiu şi competenţei acestor bravi militari’.

La începutul lunii aprilie s-au împlinit 10 ani de prezenţă continuă în teatrul de operaţii Afganistan a structurilor de Forţe pentru operaţii speciale româneşti, alături de Aliaţi.

*** În luna mai, Vera Ligeti, văduva celebrului compozitor de muzică clasică contemporană György Ligeti (1923-2006), câştigătorul Polar Music Prize în 2004, recunoscut ca Premiul Nobel pentru Muzică, a primit titlul de cetăţean de onoare, pe care municipiul Târnăveni l-a conferit compozitorului încă din anul 2003.

Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului ‘Un tribut adus lui György Ligeti în Transilvania sa natală’, organizat de Asociaţia Transylvania Art and Science, Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca, chiar în ziua în care compozitorul ar fi împlinit 93 de ani, în oraşul în care s-a născut şi a trăit primii şase ani din viaţă. Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, a declarat că titlul de cetăţean de onoare i-a fost conferit lui György Ligeti în 2003, cu trei ani înainte ca acesta să se stingă din viaţă, însă compozitorul nu a reuşit să revină în oraşul natal pentru a-l primi personal.

Pe lângă decernarea titlului de cetăţean de onoare, în cadrul manifestării a fost dezvelită o plachetă comemorativă pe casa în care compozitorul a locuit, situată la doar câţiva metri la Sinagoga din Târnăveni, la iniţiativa Academiei de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca şi a Primăriei Târnăveni. La evenimentul de la Târnăveni au fost prezenţi profesorul Manfred Stahnke din Hamburg, discipol al lui György Ligeti, Mike Searby de la Kingston University London, Marton Kerekfy – din partea Academiei de Ştiinţe a Ungariei, specialist în muzica lui Ligeti şi Kurtag, Julia Heimerdinger – universitatea de Muzică din Viena, Heidy Zimerman, responsabilă cu colecţia de manuscrise a lui Ligeti la Fundaţia ‘Paul Sacher’ din Basel, şi alţii.

În luna august, în cadrul celei de-a 23-a ediţii a Academiei Sighişoara, la 10 ani de la dispariţia compozitorului, a debutat un proiect pe termen lung de omagiere a lui György Ligeti, ocazie cu care a fost organizat un concert în Sinagoga din Târnăveni, situată lângă casa compozitorului.

György Ligeti s-a născut în data de 28 mai 1923 la Târnăveni şi a murit la vârsta de 83 de ani, în 12 iunie 2006, la Viena, fiind recunoscut în rândul publicului larg pentru muzica dintr-o serie de filme de mare succes cum sunt ‘2001: A Space Odyssey’, ‘Shutter Island’, ‘The Heat’ sau ‘Charlie and the Chocolate Factory’. În rândul profesioniştilor, Ligeti este recunoscut pentru numeroase compoziţii monumentale, cum sunt ‘Apariţii’, ‘Atmosfere’, ‘Lux Aeterna’, ‘Volumina’, ‘Requiem’, ‘Lontano’, ‘Ramification’, ‘String Quartet no.2’, ‘Le Grand Macabre’ şi altele, fiind câştigătorul a 26 prestigioase premii internaţionale.

*** Festivalul Internaţional de Arte şi Film ‘Vampirii’ (International Vampire Film and Arts Festival – IVFAF), care s-a desfăşurat în perioada 26-29 mai, în Cetatea Medievală Sighişoara, a consemnat două premiere: a fost pentru prima oară în lume când a avut loc un astfel de eveniment având ca temă vampirii, iar în cadrul acestuia a fost programată şi premiera mondială a filmului Aaron’s Blood (Sângele lui Aaron), chiar în prezenţa deţinătorului rolului principal, actorul James Martinez.

Filmul ‘Aaron’s Blood’ (Sângele lui Aaron), în regia lui Tommy Stovall, prezentat în premieră mondială la Sighişoara chiar de către protagonistul principal, James Martinez, a şi câştigat trofeul ‘Ţăruşul de Aur’ (Golden Stake Award) la categoria filme de lung metraj. Filmul are o oră şi 27 de minute, îi are în rolurile principale pe James Martinez, Trevor Stovall şi Michael Chieffo şi prezintă povestea unui tată singur, Aaron, care luptă pentru a salva viaţa fiului său în vârstă de 12 ani, bolnav de hemofilie, după ce a fost infectat cu sânge de vampir.

‘Ce este diferit la acest film, faţă de alte filme cu vampiri, este că, de fapt, prezintă o poveste despre un tată şi un fiu. Tema vampirilor este doar un fundal pe care se desfăşoară această poveste, pentru că esenţa este felul în care un tată încearcă să salveze viaţa fiului său. Acesta contactează un virus şi nimeni nu-şi poate da seama ce fel de virus este. Din punctul meu de vedere, ceea ce face ca această poveste să fie captivantă şi motivul pentru care m-am îndrăgostit de acest scenariu este tocmai această provocare, această călătorie a tatălui care încearcă să-şi salveze fiul. Sigur, noi ştim că este un film cu vampiri, dar la începutul peliculei e vorba doar de un tată care încearcă să-şi dea seama ce se întâmplă cu fiul său care trece prin nişte transformări. Este vorba despre relaţia celor doi, iubirea dintre ei este ceea ce face diferenţa între acest film şi alte filme cu vampiri’, a declarat, James Martinez, pentru AGERPRES.

*** În premieră mondială, în perioada 4-7 iulie, Centrul Euro Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC) al NATO şi România, cu sprijinul Grupului de lucru pentru Sănătate, Alimentaţie şi Agricultură al NATO (JHAFG) şi Grupul de Protecţie Civilă (CPG), a organizat la Târgu Mureş un exerciţiu de amploare prin care s-a simulat o situaţie de urgenţă soldată cu victime multiple şi cu evacuarea unui număr mare de persoane. Exerciţiul nu a presupus desfăşurarea de forţe în teren, ci s-a derulat doar pe parte de decizie, pe simulatoare. Cu această ocazie au fost simulate practic toate nivelurile de decizie – începând cu nivelul local, judeţean şi naţional.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, declara la acea dată, că în cadrul exerciţiului ‘Digital Exercise and Seminar on Civil military cooperation on health disaster response’ de la Târgu Mureş a fost testată capacitatea reală de reacţie, fiind folosită în premieră o tehnică de realitate virtuală. Exerciţiul a început cu o explozie într-un amplasament chimic ipotetic, care a afectat o zonă rezidenţială, după care ulterior a mai apărut un incident, un accident între un tren de pasageri şi un tren de marfă, care avea şi vagoane cu substanţe chimice.

Astfel, în total au fost 595 de victime, dintre care 39 de persoane decedate, 137 de persoane cu cod roşu, 106 persoane cu cod galben şi 313 persoane cu cod verde. Pentru intervenţie s-au folosit 827 de forţe de la ISU, 54 de la Jandarmerie, 90 de la Poliţie, 14 de la Ministerul Apărării Naţionale, la care se adaugă şi partea de Aviaţie de la MApN, 13 de la Serviciile Voluntare de Pompieri, echipaje de intervenţie la accidente chimice, biologice şi radio-nucleare.

‘Tot ce s-a folosit a fost realist, adică nu am creat resurse pe care nu le avem. În timpul exerciţiului s-a făcut un apel internaţional prin EADRCC prin care am solicitat sprijin specializat pe partea de CBRN, pe partea de căutare – salvare urbană, care să vină în sprijinul echipei noastre. Am solicitat sprijin şi pe partea medicală. Au venit în sprijinul nostru: SUA, Israel, Georgia, Republica Cehă, Armenia, Austria, Belgia, Bosnia Herţegovina, Estonia, Germania, Norvegia, Suedia, Serbia, Elveţia, Turcia, Ucraina. Toate aceste ţări au avut reprezentanţi, fie jucători în exerciţiu, fie observatori. SUA a participat cu două echipe, Israel cu o echipă, Cehia cu o echipă, Georgia cu o echipă, am avut o echipă din partea Armeniei şi una din partea Ucrainei (…) Noi ne-am testat capacitatea reală de reacţie, într-o situaţie reală – cu care sperăm să nu ne întâlnim niciodată, a fost o situaţie creată foarte serioasă, să fie cât mai provocatoare – dar din ce am testat, da, am avea capacitatea de a reacţiona, de a interveni şi de a deservi populaţia mai ales pe partea de evacuare’, a susţinut Raed Arafat.

În timpul exerciţiului a fost simulată şi evacuarea a peste 30.000 de persoane din zona norului toxic. Şeful Centrului Euro Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC) al NATO, Guenter Bretschneider, s-a arătat recunoscător României că a oferit posibilitatea invitării comunităţii internaţionale în acest exerciţiu unic în lume, de simulare a nivelurilor de decizie în urma producerii unei explozii, întrucât este o oportunitate pentru aliaţii NATO să vadă o nouă metodă de simulare.

*** Cea mai grea pierdere pe plan cultural, dar şi economic a fost renunţarea la organizarea ediţiei a XIV-a a celui mai mare şi mai longeviv festival medieval din România, Sighişoara Medievală. Festivalul nu a mai fost organizat, pentru prima dată în 24 de ani, din cauza tergiversării organizării concursului de proiecte de către fosta administraţie a oraşului şi apoi a contestaţiilor depuse după anunţarea proiectului câştigător.

Tergiversarea organizării concursului de proiecte de către Primăria Sighişoara, care şi-a prevăzut în buget încă de anul trecut fondurile necesare organizării Festivalului, a dus la blocaje inclusiv în privinţa contactării sponsorilor şi a partenerilor media, care urmau să asigure vizibilitate manifestării. Hotelierii din zona Sighişoarei susţineau că pentru intervalul 28-31 iulie, când era programat Festivalul Sighişoara Medievală, aveau cel puţin 10.000 de cazări confirmate, iar amânarea manifestării le-a adus grave prejudicii.

Noul primar al Sighişoarei, Ovidiu Mălăncrăvean a spus că doreşte să facă din timp toate demersurile pentru organizarea Festivalului Sighişoara Medievală, brandul Sighişoarei, astfel încât să nu se mai ajungă în această situaţie, unică în ultimii 24 de ani.

Până la momentul renunţării la Festivalul Sighişoara medievală, judeţul Mureş se menţinea a patra destinaţie turistică din România, după Bucureşti, Constanţa şi Braşov, întrucât pe parcursul anului trecut a înregistrat aproape 500.000 de turişti, cu peste 83.000 mai mulţi decât în 2014.

Din cei 492.181 turişti, 180.797 s-au cazat la Târgu Mureş (+36,7% faţă de anul anterior), 105.265 au stat la Sovata (+21,4%) şi 92.435 de turişti s-au cazat la Sighişoara (+18,8%), însă se presupune că numărul turiştilor este mult mai mare, nefiind incluse în statistică locurile de cazare oferite în locuinţe familiale şi în pensiunile mici. Din cei 90.812 turişti nerezidenţi în România, 36.654 au preferat Sighişoara (40,4%), apoi Târgu Mureş, cu 23.715 turişti străini (26,1%) şi 20.972 au stat la Sovata (23,1%).

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.