«

»

Revelion în siguranță

Peste 500 de poliţişti din cadrul IPJ Mureş, suplimentar față de dispozitivul curent, vor fi la datorie în noaptea de Anul Nou , pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța mureşenilor.

În perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017, peste 500 de poliţişti vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 330 sunt poliţişti de ordine publică, 80 de poliţişti sunt de la rutieră, iar 177 sunt de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi poliţia transporturi.

Cu prilejul Revelionului, este preconizată a se desfăşura o manifestare publică de amploare, în municipiul Tg. Mureş, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 5.000 de persoane.

De asemenea, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naționale şi județene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.