„Riscăm să ne trezim cu gropi de gunoi în tot judeţul”

Prefectul judeţului Mureş, Marius Paşcan, a acuzat marţi, Consiliul Judeţean Mureş că din cauza politicii deficitare judeţul Mureş va fi sufocat de deşeuri menajere, întrucât numeroase localităţi nu mai au unde să depoziteze gunoiul începând din această lună, însă CJ Mureş susţine că situaţia se va rezolva la finele acestui an. Prefectul a spus că situaţia este extrem de gravă întrucât administratorul depozitului municipal din Câmpia Turzii a anunţat localităţile mureşene că nu va mai permite depozitarea deşeurilor începând din luna aprilie şi că judeţul riscă să se tranforme într-o mare groapă de gunoi. ‘E o situaţie extrem de gravă, nu există încă o soluţie pentru judeţul Mureş. Majoritatea localităţilor din zona de Câmpie şi de pe Valea Mureşului Superior nu mai a unde să depoziteze deşeurile şi îşi vor căuta soluţii şi riscăm să ne trezim cu gropi de gunoi în tot judeţul, adică să fie tot o groapă de gunoi. Or, acest lucru nu este firesc, Consiliul Judeţean controlează situaţia în privinţa depozitării deşeurilor şi coordonează această activitate, dar nu văd cum o coordonează pentru că soluţii nu sunt. Cei care depozitau până acum în alte judeţe în depozite autorizate au constatat că, de pildă, Câmpia Turzii şi alte depozite din împrejurimi nu mai permit să se depoziteze în zonele respective, iar situaţia este absolut critică’, a arătat prefectul.

Paşcan a spus că CJ Mureş i-a comunicat că la finele anului se estimează că depozitul ecologic aflat în construcţie în zona Sânpaul să fie definitivat, în condiţiile în care se respectă termenii contractuali, însă acesta crede că şi până atunci judeţul va avea o mare problemă. ‘Dar, dacă nu se întâmplă acest lucru, fireşte că avem o mare problemă. De altfel, până la darea în folosinţă a acestui depozit nu există variantă. Variantele care sunt cu localităţi din jurul Mureşului privesc şi costurile, de exemplu în Harghita este 100 de lei pe tonă (…) Este o situaţie critică, eu chiar am rămas consternat de atitudinea doamnei preşedinte (a CJ Mureş – n.r.) care susţine că are o strategie bine pusă la punct (…) În momentul de faţă nu au unde să depoziteze deşeuri, singurul depozit după normative este cel de la Sighişoara, dar acolo funcţionează două module care sunt la supra-plin, au depăşit norma de stocare. Aşadar nu este o soluţie nici Sighişoara…e o situaţie dramatică. Nu se pot redeschide vechile gropi, probabil se va depozita unde vor permite consiliile locale’, a susţinut prefectul de Mureş.

Managerul proiectului ‘Sistem de management integrat al deşeurilor din judeţul Mureş’, Radu Spinei, din partea CJ Mureş, a precizat marţi că instituţia a elaborat un proiect de gestionare a deşeurilor în valoare de circa 50 de milioane de euro, încă din 2007, şi că acesta este în fază de implementare. ‘Încă din 2007 pe noi ne-a preocupat această problemă şi ne-am străduit să găsim soluţii alternative (…) Cea mai viabilă a fost accesarea fondurilor europene pentru un proiect de management integrat al deşeurilor în judeţul Mureş. Proiect prin care vom rezolva toate cerinţele UE faţă de gestionarea deşeurilor. În 2010 s-a semnat contractul de finanţare şi am început implementarea proiectului, suntem în faza de execuţie a proiectului, inclusiv la depozitul zonal de la Sânpaul care va fi gata, conform graficului, la sfârşitul anului 2012’, a spus Spinei. Acesta a precizat că până atunci, singura soluţie este găsirea unor depozite în jurul judeţului Mureş care să accepte la depozitare astfel de deşeuri – Câmpia Turzii (Cluj), Ocna Mureş (Alba), Beclean (Bistriţa-Năsăud) sau Topliţa (Harghita). Radu Spinei a spus că CJ Mureş a iniţiat discuţii cu autorităţile locale care au în judeţele vecine depozite de deşeuri dar că deocamdată nu s-a reuşit încheierea vreunui contract.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.