România, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru 68 de depozite de deșeuri periculoase, dintre care trei sunt din județul Mureș


În temeiul Directivelor 2008/98/CE, privind gestionarea deșeurilor și 1999/31/CEE privind rampele de gunoi, statele membre au obligația de a recupera și a elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, depozitarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri municipale și industriale neconforme, până la 16 iulie 2009. În pofida avertismentelor Comisiei Europene transmise, România nu a reușit să ia măsuri de remediere și închidere până în decembrie 2016 pentru 68 de depozite de deșeuri neconforme.
Așa cum era de așteptat, Comisia Europeană aduce România în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu a închis și reabilitat cele 68 de depozite ilegale de deșeuri, fapt care constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu. Din cele 68 de depozite neconforme de deșeuri, 3 sunt în județul Mureș: Depozitul Bicapa Târnăveni, Depozitul Carbid Fox Târnăveni, Iaz batal AZOMUREȘ S.A. Târgu-Mureș.
Depozitul Bicapa Tarnaveni, deținătoare SC Waste Ecotech SRL, cu o suprafață de 25,5 ha, conține deșeuri industriale periculoase și figurează oficial cu sistarea depozitării până la 31 decembrie 2006, prin HG nr. 349/2005. La o inspecție a specialiștilor în zonă, s-a evidențiat că zona batalurilor II și III prezintă puternice ravenări și denivelări ale materialului depus peste cota coronamentului, care ating în unele locuri cca. 8-10 m înălțime. Canalul de gardă era colmatat pe anumite porțiuni (5-10 cm grosime depuneri), fapt care face imposibilă colectarea întregii cantități de apă scursă de pe bataluri, în partea vestică a acestuia, o parte din apa impurificată (scursă de pe bataluri) ajunge în zona dig-mal (în caz de precipitații), îndeosebi în dreptul zonelor în care s-au format ravene.
Depozitul Carbid Fox Tarnaveni, deținătoare SC Teren Holding SRL, are în proprietate Batalul 1 (o parte) și o haldă de deșeuri nepericuloase de pe amplasamentul fostei Carbid Fox Târnăveni, aflate la o distanță de cca. 50 m de râul Târnava Mică. Depozitul Carbid Fox SA figurează în HG nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deșeurilor – Tabel 5.7 – Depozite de deșeuri industriale nepericuloase care sistează/încetează depozitarea între 1 ianuarie 2007 şi 16 iulie 2009, cu o suprafață de 3,5 ha. Instalațiile de producere a carbidului care au generat deșeuri depozitate pe acest depozit sunt închise din anul 2008.
La ultima inspecție a specialiștilor, s-a constatat că halda de deșeuri industriale nepericuloase este stabilă și nu există acumulări de apă pe suprafața haldei.
Iaz batal AZOMUREȘ S.A. Târgu Mureș, deținătoare Primăria Târgu-Mureș. Iazul batal de deșeuri cu suprafața de peste 30 ha a trecut din proprietatea SC AZOMUREȘ SA Tg. Mureș în proprietatea, respectiv în responsabilitatea, Municipiului Tg. Mureș, pe baza unui contract de donație imobiliară și pe baza unei hotărâri a Consiliului local municipal Târgu-Mureș. Deșeurile din iazul batal sunt deșeuri industriale periculoase, ce conțin în principal carbonat de calciu insolubil, fosfați de calciu și amoniu, azotat de amoniu, nisip etc.
La o recentă verificare în teren, s-a constatat că lucrările de închidere – ecologizare a iazului batal au fost realizate (fizic) în proporție de cca. 55%, momentan însă acestea sunt sistate din lipsă de fonduri. Primăria municipiului Tg. Mureș a făcut demersuri în vederea obținerii de fonduri pentru continuarea lucrărilor preconizate.
”Solicit, pe această cale, autorităților administrației publice locale, Instituției prefectului județului Mureș și serviciilor deconcentrate abilitate, să informeze oficial cetățenii județului în privința pericolelor pentru sănătatea publică pe care le generează aceste depozite. Totodată, le solicit să aplice întocmai legislația privind protecția mediului, să-și facă datoria prin respectarea normativelor europene în domeniu, asigurând închiderea acestor depozite de deșeuri periculoase conform angajamentelor asumate de România la nivelul Uniunii Europene,” se arată într-un comunicat al deputatului, Marius Pașcan.
1

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.