România obligată să acorde sprijin profesorilor începători

bacalaureatProgramele de integrare, menite să ofere sprijin personalizat și consiliere pentru profesorii începători sunt obligatorii în 15 state membre ale UE (Austria, Cipru, Estonia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia și Marea Britanie), precum și în Croația și Turcia, conform unui raport al Comisiei Europene privind situația cadrelor didactice și a directorilor unităților de învățământ în 32 de țări. Cu toate că aceste programe diferă în ceea ce privește modul în care sunt organizate, ele urmăresc să-i ajute pe noii veniți să se adapteze la profesie și să reducă probabilitatea ca profesorii să-și părăsească prematur profesia.

„Un bun profesor poate fi un factor determinant pentru viitorul unui copil”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. „De aceea, invit toate statele membre să amelioreze formarea și sprijinul acordat profesorilor, astfel încât aceștia să poată să își dezvolte pe deplin competențele de-a lungul carierei lor și să asigure o predare inovatoare și de înaltă calitate care să înzestreze tinerii cu competențele de care au nevoie pentru viața modernă.”

Majoritatea țărilor UE au definit competențele de care trebuie să dispună profesorii pentru a obține un loc de muncă și a progresa în cadrul profesiei; acestea includ cunoștințe pedagogice, munca în echipă, competențele interpersonale și competențele profesionale. Aceste „cadre de competență” reprezintă baza pentru formarea inițială a cadrelor didactice în toate țările și regiunile, exceptând 8 dintre ele (Belgia — comunitatea vorbitoare de limbă germană, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Finlanda, Islanda, Liechtenstein și Slovacia).

Majoritatea celor 5 milioane de profesori din Europa sunt obligați prin contract să presteze cel puțin 35-40 de ore pe săptămână, care includ timpul de predare, disponibilitatea în incinta școlii și timpul pentru pregătire și notare. Numărul de ore în care trebuie să fie implicați în mod activ în procesul de predare variază foarte mult: numărul este în general mai mare în educația preșcolară și scade la niveluri de învățământ mai înalte. Numărul mediu de ore de predare în învățământul primar și secundar este de 20.

În majoritatea statelor membre ale UE, salariile de bază minime ale profesorilor sunt mai scăzute decât PIB-ul pe cap de locuitor pentru profesorii care lucrează în învățământul obligatoriu (învățământul primar și învățământul secundar inferior). Îndemnizațiile, care pot constitui o diferență considerabilă în venitul net al unui profesor, sunt, de obicei, acordate pentru ore suplimentare sau responsabilități suplimentare. Doar jumătate dintre țările care au făcut obiectul studiului acordă îndemnizații profesorilor pe baza performanței de predare sau a rezultatelor pozitive ale studenților.

Sursa: Comisia Europeană

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.