Românii la ora de anatomie socială

Proiectul legii sănătăţii şi isteria naţională pe care au creat-o preşedintele Traian Băsescu şi dr. Raed Arafat prin ieşirile lor publice mi-au arătat că şi românii au o vocaţie europeană a huiduielilor şi ieşitului în stradă spontan, cu mai mult sau mai puţin evidente instigări din partea politicului iubitor de popor supărat pe Putere.

În al doilea rând, am descoperit un nivel al discursului politic, total nelalocul lui în spaţiul public în care a fost aruncat atât din partea susţinătorilor proiectului reformat a legii sănătăţii, cât şi din partea opozanţilor acestuia. De la şeful statului care a minimalizat tinzând spre zero meritele unui simbol – cel puţin în percepţia publică – şi anume ale dr. Arafat şi până la declaraţiile duşmănoase ale liderilor Opoziţiei, toţi au exagerat şi au pus paie pe un foc mocnit în conştiinţa publică.
În al treilea rând, am descoperit că românii aşteptau un asemenea moment şi că frustrările sunt din ce în ce mai puternice în ceea ce priveşte traiul lor de zi cu zi. Doar aşa îmi explic de ce oamenii au ieşit în stradă fără să fi lecturat proiectul de lege a sănătăţii, nu contest că au fost şi excepţii, a doua, a treia şi a patra zi. Prima rămâne necontestabil de sprijin al dr. Raed Arafat.
În al patrulea rând, am observat că românii au devenit radicali. Înrăiţi – sufleteşte şi din punctul de vedere al ardorii cu care îşi susţin cauza. Dau dovadă de tot mai puţină toleranţă şi dispoziţie pentru a asculta şi alte opinii şi alte argumente, pentru a accepta puncte de vedere care nu coincid cu ale lor. Ori e albă, ori e neagră. Ori eşti cu ei, ori eşti împotriva lor. Ori eşti fan Arafat, ori Băsescu. Ori eşti raţional, ori impulsiv.
În al cincelea rând, aş remarca totuşi pozitiv că românii sunt capabili să apere simboluri, idealuri, sisteme. Punctul negru ar fi că, în ciuda acestei capacităţi, concetăţenii mei se bazează prea mult pe emoţie şi prea puţin pe judecată, ceea ce pe termen mediu le-ar putea arunca în derizoriu acţiunile de protest. Fără un mesaj, un scop şi un obiectiv, orice miting pare fără cap şi fără coadă, atâta vreme cât dispare şi elementul de spontaneitate după zile bune de proteste.
În ultimul rând, consider că oricât ar protesta românii, tot dialogul – bineînţeles nu unul al surzilor – râmâne o armă mai bună de a obţine ce şi-au propus. Dacă şi-au propus ceva.

Ligia Voro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.