Românul s-a născut liber

catalin„În Romania, patronatele din turism solicită prelungirea vacanței de vară a elevilor până la 3 luni jumătate. În Marea Britanie, primul-ministru Michael Gove propune scurtarea vacanței de vară a elevilor la patru săptămâni, afirmând: „Putem fie să începem să muncim la fel de mult precum chinezii, fie în curând vom începe să muncim pentru chinezi”.” Acesta este statusul unui amic, postat pe rețeaua de socializare Facebook.

În anul 2013, vom avea până la final 12 zile libere. La care s-au mai adăugat două, între 1 mai și Paște. De fapt, nu vom avea, ci vor avea. Ei, bugetarii. La privat nu e deloc ieșit din comun să lucrezi în 2 ianuarie sau, de 1 mai sau în a doua zi de Rusalii.

A treia informație e aceea că un parlamentar a depus un proiect de lege prin care și a treia zi de Paște să devină zi liberă nelucrătoare. Asta după ce în ultimii ani la șirul de sărbători legale s-a mai adăugat Sfântul Andrei sau a doua zi de Rusalii.

Din cele trei bucăți de informații, nu pot decât să trag concluzia că Statul Român își încurajează cetățenii să nu lucreze și îi învață asta încă din școală. De pildă, elevii din clasele terminale au anul școlar cu 1-2 săptămâni mai scurt. Deși sunt fix înainte de examene, când ar trebui să fie în toiul studiului, ei capătă o „bine-meritată” pauză; ori meditațiile din privat primează în fața cursurilor de la școală, ori elevul este pur și simplu încurajat să lenevească.

Așadar, dacă printre parlamentarii care afară de inițiative populiste nu-și caută nimic productiv de lucru a scăpat vreunul cu gândire sănătoasă, ori măcar normală, i-aș propune să studieze puțin legislația muncii din S.U.A. sau Marea Britanie, dar nu numai, unde salariile se dau la ora de muncă lucrată, iar astfel omul este încurajat să lucreze nu să aplaude un parlamentar care s-a dus la București să pupe electoratul în dos, în loc să-i facă un bine.

Fiind convins totuși că asta n-o să se întâmple prea curând, întrucât comunisto-FSN-iștii din Parlament, cu mici excepții, n-au nici din greșeală gândirea îndreptată spre încurajarea muncii, m-aș bucura dacă măcar pe dumneavoastră, cititorii, v-aș pune câteva clipe pe gânduri. Dacă nu, spor la încins grătaru’!

Cătălin Hegheș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.