Ruleta rusească, pe străzile Tîrgu-Mureșului

Ruleta rusească, pe străzile Tîrgu-Mureșului

trecere de pietoni 1 (1)În folclorul taximetriștilor, umblă vorba că pe strada Secerii din Tîrgu-Mureș au loc într-un an tot atâtea accidente câte se întâmplă în tot restul orașului adunate laolaltă. Statistica de la Poliția Rutieră infirmă această informație, însă într-adevăr intersecția străzilor Secerii cu Predeal este cunoscută și de polițiști ca fiind una cu grad ridicat de risc. O știe și Primăria Tîrgu-Mureș, care de-a lungul timpului a încercat de mai multe ori să sistematizeze într-un fel zona, astfel încât să reducă numărul de accidente.

Mai întâi, a montat mici denivelări pe str. Predeal, chiar înainte de intersecție, dar n-au prea funcționat. Apoi, s-a montat un semafor în acea intersecție, care a îngreunat îngrozitor traficul, motiv pentru care l-a scos la scurt timp din funcțiune.
Micile denivelări s-au mai aplatizat între timp, iar intersecția era fix la fel. Mai grav, nici accidentele nu s-au rărit. Acum câteva săptămâni însă, s-a produs unul mai grav. Din cauza unui automobil care n-a acordat prioritate, un autobuz a fost proiectat în zidul unei case, reușind să accidenteze aproape 20 de călători. Abia atunci problema a fost luată ceva mai în serios, iar la o săptămână după, în acea zonă și-au făcut apariția trei treceri de pietoni supraînălțate, care au menirea de a reduce viteza cu care automobilele intră în problematica intersecție.

Bâlbâiala

Pornind de la acest caz al intersecției străzilor Predeal cu Secerii, putem observa însă o bâlbâială continuă în ultimii ani, în care Primăria nu reușește să țină pasul cu problemele din trafic, fiind întotdeauna în spate, în ciuda informărilor cu care este ținută la curent de Poliția Rutieră.

Un banal exemplu este Bulevardul 1 Decembrie 1918, chiar la intrarea în oraș. Abia după mai multe accidente la trecerea de pietoni dinainte de sensul giratoriu, ultimul având loc în această vară, care s-a soldat cu moartea brutală a unui copil pe trecerea de pietoni, Primăria a luat decizia de a supraînălța trecerea, pentru a limita viteza mașinilor pe acea porțiune dreaptă, cu patru benzi. N-o spunem noi, o spune chiar viceprimarul Ionela Ciotlăuș: „Lucrările de supraînălțare sunt realizate ca urmare a unei solicitări venite din partea IPJ Mureș, în vederea diminuării numărului de accidente rutiere, mai ales în zonele vulnerabile, foarte aglomerate, cu mai multe benzi de circulație sau în preajma școlilor. Până în acest moment, s-au realizat în zona Cutezanței, Bulevardul 1 Decembrie – unde în cursul verii a avut loc un accident mortal, acolo a fost și prima locație în care s-a început realizarea – pe str. Livezeni, de asemenea în cartierul Unirii pe str. Decebal, în apropierea școlii, pe str. Predeal la intersecție cu Secerii, pe str. Moldovei, la școală. Urmează, sperăm ca anul acesta să se mai poată monta, pe str. Budai la intersecție cu str. Predeal”.

Din păcate numărul accidentelor crește…

…în timp ce Primăria se mișcă în ritm încet și nesigură pe ceea ce face. Este de ajuns să vedeți câte marcaje s-au trasat și șters, cum se înființează, desființează sau mută câte-o trecere de pietoni, cum apare câte-un semafor la care mai apoi se renunță și tot așa.

Între timp, numărul accidentelor grave a crescut, spune șeful Poliției Rutiere, comisarul-șef Lucian Archiudean: „În acest an, pe raza municipiului Tîrgu-Mureș, numărul accidentelor rutiere grave a înregistrat o ușoară creștere. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere în municipiul Tîrgu-Mureș sunt traversările neregulamentare, urmate de neacordările de prioritate la pietoni. Zonele cu risc sporit de accidente rutiere în municipiu sunt str. Gheorghe Doja, Bulevardul 1848 și str. Mihai Viteazu. Pentru a preveni aceste accidente, produse în special pe fondul neacordării de prioritate la pietoni, împreună cu Primăria Tîrgu-Mureș, s-a reușit să înălțăm acele treceri de pietoni, iar din momentul respectiv pe acele treceri nu s-au mai înregistrat accidente rutiere”.

Revenind la exemplu cu str. Secerii…

…este interesant de observat că Poliția Rutieră sesizează Primăria despre problema din acea zonă de 2-3 ani încoace și probabil ar mai fi trecut ceva timp până se rezolva, dacă nu s-ar fi produs accidentul mai grav în care a fost implicat un autobuz. „La acea intersecție, Predeal cu Secerii, într-adevăr s-au produs mai multe accidente, în special sau doar pe fondul neacordării de prioritate. Majoritatea acelor accidente s-au soldat doar cu avarii. Am solicitat mai demult ca acea intersecție să fie resistematizată, acum i-a venit rândul și s-au montat acele trei treceri de pietoni înălțate, pentru a preveni intrarea în viteză în intersecție. Noi am început acum vreo 2-3 ani, când s-au montat acele semafoare. Nu s-au dovedit viabile pentru că nu fluidizau circulația, s-a renunțat la ele. Am revenit cu informări privind numărul de accidente rutiere care s-au produs acolo, iar până la urmă s-a reușit. Această sistematizare cu treceri de pietoni va continua și în alte intersecții care prezintă risc sporit, în special în zona cartierului Tudor”, spune șeful Poliției Rutiere Lucian Archiudean.

Care e calea spre rezolvarea problemelor?

În teorie, e destul de simplu. Poliția Rutieră constată care sunt zonele de risc și le aduce în atenția Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, unde se discută și soluțiile care urmează să fie implementate. Din acea comisie fac parte funcționari, consilieri locali, reprezentanți ai Poliției Rutiere și primarul, care o și conduce. Am încercat să luăm legătura cu doi funcționari din comisie, dar primul, inspectorul Sever Onițiu, a spus că nu dorește să facă declarații pe această temă, pentru că ar fi bine să discutăm cu cei care sunt mai sus pe „lanțul decizional”. Celălalt, directorul Administrației Domeniului Public Florian Moldovan, după mai multe telefoane la Primărie, la biroul care i s-a mutat de curând și o discuție cu secretara care ne-a furnizat numărul de mobil, n-a fost de găsit. Așa că, am discutat cu viceprimarul Ionela Ciotlăuș, care nu face parte din comisie, însă s-a informat și ne-a spus că „toate aceste lucrări sunt avizate mai întâi de comisia de circulație, intenția executivului fiind de a extinde în tot orașul și în cartiere aceste supraînălțări. Investiția la o trecere de pietoni este de 19.000 de lei, plus TVA”.

Câteva concluzii…

…le putem însă trage, doar observând anumite lucruri. De pildă, lucrările de sistematizare au început abia din această vară să se facă unitar, după ce Poliția Rutieră a constatat că introducerea supraînălțărilor la trecerile de pietoni reduce considerabil gradul de risc.

trecere de pietoni 2O altă concluzie este că până acum s-a lucrat haotic, fără un plan integrat la nivelul întregului oraș, care să ia în calcul prea mult sugestiile Poliției – exemplul este str. Secerii, unde s-au scurs 2-3 ani de la sesizarea problemei, până la rezolvarea ei.
O altă concluzie este că deciziile se iau fără consultarea populației, care cu siguranță ar fi sesizat mai repede zonele de risc (de pildă trecerile de pietoni de pe str. Gheorghe Doja sau b-dul. 1 Decembrie 1918) – iar ca să ilustrăm această concluzie, vă supunem atenției o recent-înființată trecere de pietoni din cartierul Tudor (foto 2) de o inutilitate comic-absurdă.

Totuși, pare măcar că ne îndreptăm spre rezolvarea problemei, chiar dacă drumul e încă lung. De pildă, deocamdată bicicliștii, tot mai mulți și cu tot mai multe prezențe organizate în trafic (a se vedea proiectele și evenimentele organizate sub sigla „Mureș on bike”), sunt aproape în totalitate ignorați de Primărie.

print
0 comments on “Ruleta rusească, pe străzile Tîrgu-Mureșului
  1. Ovi spune:

    Problema nu se rezolva cu aceste treceri SUPRAinaltate. Ce se va intapla la iarna cand plugul nu va putea curata cum trebuie aceste suprainaltari? Va ramane zapada la baza denivelarii si se va forma gheata chiar unde ar trebui sa existe cea mai mare aderenta, la inceputul trecerii de pietoni.
    Nu mai zic de fluidizarea circulatiei, care, pe langa caracterul frustrant pe care il creeaza aceste suprainaltari, vor crea mici ‘blocaje’. Eu personal de cand s-au pus aceste suprainaltari nu mai circul deloc pe acea strada, era suficient sa se puna doar pe strada Predeal.

  2. Poate dacă ar veni din nou alegeri s-ar mai mişca câte ceva… aşa:
    speranţe slabe.

  3. Isti spune:

    19.000 de lei, plus TVA????? Nu ati scris gresit cumva?
    Daca ii 19.000 LEI atunci inseamna ca sub asfalt si vopsea drumul este intarit cu AUR…

    COST aproximat cu exagerari pentru o trecere obisnuita:
    – max 3 metri cubi de asfalt = max 1000 LEI (calculat exagerat cu 3 tone de asfalt)
    – vopsea speciala = 300 LEI
    – transport = 200 LEI
    – manopera/lucrari = 4 muncitori/zi = 4x 100LEI = 400 LEI

    TOTAL: max 1900 LEI
    deci sper ca ii scris gresit…

  4. Punctul spune:

    Nu, nu e greșit, exact așa am primit informația.

  5. Isti spune:

    Va multumesc pentru clarificare!

  6. kzoli spune:

    O alta”gaura neagra” unde se duc banii „nostri” ai Muresenilor …

  7. danutz spune:

    Imi pare rau, dar nu prea vad utilitatea acelor „cocoase” crescute in asfalt…Ma refer strict la utilitatea din trafic – nu la utilitatea „afacerii”!
    Sunt de acord cu Ovi (comentariul de mai devreme) si mai adaug o remarca referitoare la puterea de preventie a acestor „dalme”: sunt perfecte pentru conducatorii auto disciplinati, cei care „au timp” sa „citeasca” indicatoarele de informare si restrictionare din zona (imprimate pe asfalt sau aflate pe marginea drumului), dar ce te faci cu cei care „se grabesc” sau „nu stiu sa citeasca” in „desenele de pe asfalt”?!?
    Am fost martor la o „lansare spectaculoasa” efectuata la o astfel de trecere pentru pietoni! Nu va spun ce strangere de inima (si de volan 😀 ) am avut cand am vazut pe ne’a soferul de pe sensul opus al directiei mele de mers (nu-s politist! 🙂 ) cum a executat un inceput de tsukahara! Nu i-a reusit decat pe jumatate: inaltarea a fost buna, dar rotirea necesita o trambulina mai…elastica. Zau asa, strangerea mea de inima (fara ghilimele) a fost datorata gandului ca pe „trambulina” respectiva se putea afla un pieton. Pieton pe care vrem sa-l protejam cu „galmele” astea, na…ce sa zic…Nu erau mai eficiente „oprelistile” din fata trecerilor pietonale – gen „politisti culcati” care, prin „subtirimea” lor nu tenteaza „sportivii” sa execute salturi…spectaculoase? Intreb si eu, nu dau cu parul. Adica, in traducere libera, pentru „nevolnici”, nu e mai bine sa obligam „eroul” sa franeze inainte de zona pietonala, la o distanta suficient de mare care sa-i acorde o minima siguranta „pitonului” care se taraste in calea „berbecului” decat sa-i dam posibilitatea unui „sportiv” sa execute salturi spectaculoase cu pietoni pe capota?!?
    PS: 1. O masura ieftina si eficace pe care as propune-o, ar fi amplasarea unor „machete” de masini „de politie” in zonele vulnerabile, „vizitate” din cand in cand de organul cu vesta reflectorizanta si chipiu.
    2. Foto 2 e de toata coma!!!!!! Adica trecerea de la cenusiul cotidian la verdele Raiului…….Zau asa, se taxeaza la zebra aia?!?

  8. 19000 lei fara tva sa ii imparta la soferi si umblam cu taxiurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.