S-au găsit vinovaţii pentru situaţia de la aeroport. Documentaţia a ajuns la parchet

Comisia desemnată de preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, pentru a analiza cauzele care au dus la suspendarea curselor de pasageri de pe Aeroportul Transilvania, şi-a finalizat raportul. Documentul a fost analizat de către aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Mureş, sub aspectul măsurilor care se impun a fi luate.

În urma acestei analize au fost identificate, în 5 situaţii, indicii cu privire la săvârşirea unor fapte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni prin urmare, atât Raportul, cât şi Nota întocmită de Serviciul juridic, au fost comunicate organelor de cercetare penală, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Mureş, în cursul zilei de astăzi cu solicitarea de a proceda la cercetarea faptelor, încadrarea juridică a acestora, identificarea şi tragerea la răspundere a făptuitorilor.

Pentru evitarea periclitării rezultatului cercetărilor, precum şi protejarea intereselor legitime atât ale Regiei, cât şi ale posibilelor părţi implicate, supuse acestor cercetări, aspectele cuprinse în aceste documente nu vor fi făcute publice.

Raportul Comisiei a fost comunicat Consiliului de Administraţie al Aeroportului „Transilvania” cu solicitarea de a remedia deficienţele de ordin administrativ constatate şi de a informa lunar autoritatea publică tutelară asupra măsurilor întreprinse.

„Starea de fapt constatată ne-a determinat să sesizăm organele de cercetare penală, motiv pentru care Consiliul Judeţean Mureş a înaintat autorităţilor competente toate documentele din care rezultă posibile încălcări ale legii, aceste autorităţi fiind singurele în măsură să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia. Aeroportul Transilvania este prioritatea zero a Consiliului Judeţean Mureş şi vom face tot ce depinde de noi pentru ca problemele actuale să fie depăşite şi locuitorii din judeţul Mureş, şi nu numai, să beneficieze de un Aeroport la cele mai înalte standarde” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc.

Consiliul Judeţean Mureş a iniţiat demersurile pe care le implică atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect refacerea pistei. Documentaţia de atribuire a fost transmisă Autorităţii Naţionale de Achiziţii Publice pentru a fi validată. După acest pas va fi publicat anunţul de participare.

Între timp, azi pe aeroportul din Cluj s-a inaugurat o nouă rută. În prezent, de pe Aeroportul Internaţional ,,Avram Iancu” Cluj, destinaţia Varşovia este operată cu o frecvenţă de cinci zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă. În contextul succesului de care această rută s-a bucurat în rândul pasagerilor, capitala Poloniei fiind una dintre destinaţiile intens solicitate, compania poloneză de transport aerian intenţionează ca în perioada imediat următoare să introducă o nouă cursă către Varşovia, urmând a se ajunge astfel la nu mai puţin de şase zboruri pe săptămână.

Cele peste 40 de destinaţii operate, la ora actuală, de pe Aeroportul clujean asigură, dintre toate aeroporturile regionale ale României, cea mai eficientă şi rapidă cale spre Europa, Orientul Mijlociu şi nu numai.

print

Share
One comment on “S-au găsit vinovaţii pentru situaţia de la aeroport. Documentaţia a ajuns la parchet
  1. Incredibil spune:

    Frumos articol. Incredibil. 5 situatii…?!? N-as fi crezut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.