Salvaspeo va fi cooptat în CJSU Harghita

salvamontServiciul Judeţean de Salvamont Salvaspeo va fi cooptat în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita la iniţiativa prefectului Adrian Jean Andrei, care consideră că salvatorii montani pot acorda un sprijin real la rezolvarea unor situaţii de urgenţă.

,,Mă bazez mult pe logistica pe care o deţine Serviciul de Salvamont şi pe profesionalismul şi experienţa salvatorilor montani, care au dovedit, în nenumărate rânduri, că pot duce la bun sfârşit misiunile îndeplinite şi nu o dată, prin acţiunile lor, au salvat vieţi omeneşti şi bunuri materiale”, a declarat prefectul Adrian Jean Andrei.

Ideea a fost salutată…

… de şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, care susţine că, în acest fel, salvatorii montani nu vor mai fi ultimii ce află despre un eveniment.
,,Gestul domnului prefect este binevenit. E foarte important să afli din timp despre un accident, să-i cunoşti pe cei cu care lucrezi, jandarmi montani, pompieri etc. (…) Până acum am cam fost daţi deoparte, dar sperăm că de acum încolo situaţia se va schimba”, a declarat Fekete Ors.
El a precizat că din punctul de vedere al dotării, al experienţei şi profesionalismului Serviciul de Salvamont Harghita se situează la standarde europene.
Fekete Ors şi-a exprimat speranţa că prin cooptarea în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Salvamont ar putea atrage fonduri guvernamentale de care are mare nevoie, ţinând cont că singura sursă de finanţare este acum Consiliul Judeţean.
,,În prezent, primim fonduri doar de la Consiliul Judeţean, ceea ce este foarte, foarte puţin pentru o astfel de activitate. Şi asta în condiţiile în care jumătate din suprafaţa judeţului este zonă montană”, a declarat şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo.

Serviciul de Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, care dispune de patru vehicule şenilate de salvare, a acţionat în ultimii ani pentru ajutorarea persoanelor izolate de nămeţi din mai multe judeţe ale ţării, dar şi pentru stingerea unor incendii forestiere din zone montane greu accesibile.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.