Samaritanus versus Ambulanţa Mureş

2B.-VARGA-ZSIGMONDŞeful serviciului privat de ambulanţă Samaritanus din Târgu Mureş, Varga Zsigmond, a reclamat marţi, că Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mureş l-ar împiedica în acordarea de consultaţii la domiciliu în regim de urgenţă, deşi legea îi permite, prin nesemnarea unui protocol de colaborare, care să îi faciliteze accesul la sesizările venite prin Dispeceratul 112.

Acesta a spus că, din acest an, Samaritanus este autorizat pentru a acorda consultaţii la domiciliu în regim de urgenţă, fapt prevăzut şi în contractul-cadru al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care stipulează că serviciile private de ambulanţă pot face acest lucru.

‘Deci, practic, aceşti medici, care sunt ai serviciului privat de ambulanţă, ca angajaţi, nu au voie să lucreze în Târgu Mureş. Avem un contract cu CAS prin care noi putem să acordăm servicii de consultaţii la domiciliu, prin solicitarea transmisă la 112. Serviciul Judeţean de Ambulanţă – care ar trebui să ne trimită pe noi atunci când nu are echipaje disponibile – nu vrea să semneze protocolul. Situaţia este doar pentru judeţul Mureş. Serviciile private de ambulanţă, în toată ţara, funcţionează în sistemul acesta şi funcţionează foarte bine (…) Nu există niciun impediment legal, ci doar orgolii personale’, a declarat presei Varga Zsigmond.

Acesta a susţinut că, prin faptul că nu se permite medicilor de la serviciul privat de ambulanţă să acorde asistenţă pacienţilor la domiciliu, atunci când se solicită prin Dispeceratul Integrat 112, ‘viaţa acestor oameni este pusă în pericol, pentru că un Cod Verde se poate transforma în Cod Roşu oricând’.

În plus, a spus acesta, SJA Mureş de multe ori nu face faţă solicitărilor venite prin 112 şi susţine că ar lasă oamenii să aştepte mult timp fără a trimite un echipaj de urgenţă, motiv pentru care UPU SMURD Târgu Mureş se aglomerează inclusiv cu cazuri care ar putea fi tratate la domiciliu.

Varga a arătat că serviciul său are medici specialişti în medicina de urgenţă care pot face triajul la domiciliu, pot evalua starea bolnavului şi pot decide dacă e nevoie de transportarea acestuia la spital sau nu.

În plus, prin faptul că medicilor din serviciul privat de ambulanţă nu li se permite în judeţul Mureş intervenţia la urgenţe de Cod Verde (adică la domiciliu), aceştia nu pot administra în mod gratuit medicamentele pe care le deţin şi, astfel, lunar, Samaritanus aruncă zeci de kilograme de medicamente care expiră.

‘Faptul că nu ni se permite să lucrăm, duce la un absurd al sistemului că medicamente care pot fi folosite şi pot ajuta oameni bolnavi nu sunt folosite şi expiră. Noi nu avem încotro, trebuie să avem tot timpul aceste medicamente pentru că e o condiţie de autorizare, nu avem ce să facem decât să le scoatem şi să le ducem la deşeuri toxice. Oamenii ar fi primit gratuit aceste medicamente dacă ni se permitea să mergem acasă la bolnav şi să îl consultăm. Este absurd, nu înţeleg de ce un om nu poate primi medicamente de la noi, nu înţeleg de ce nu poate fi consultat la domiciliu şi să nu plătească’, a afirmat Varga.

Acesta a precizat că SJA Mureş ar fi propus o variantă de protocol ‘care nu respectă în totalitate legislaţia, adică normele Casei de Asigurări de Sănătate’ şi cu toate acesta Samaritanus ar fi fost de acord să îl semneze, însă conducerea serviciului public ar refuza să-şi semneze propunerea proprie.

‘Exact de o lună suntem în blocaj. Nu e vorba de aspectul comercial sau de favorizarea acestui serviciu privat, este vorba despre a ţine medicii în ţară să nu plece în străinătate să lucreze, iar bolnavii care au nevoie de consult la domiciliu să poată fi consultaţi de medici. Contactul-cadru al CNAS, cu normele de aplicare, prevăd ca aceste servicii să fie efectuate şi plătite serviciilor private de ambulanţă. Cadrul legal există, Ministerul Sănătăţii a autorizat serviciul privat de ambulanţă pe cele două compartimente, de urgenţă, consult la domiciliu şi transport sanitar neasistat’, a precizat Varga.

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mureş, dr. Ioan Ivanici, nu a putut fi contactat pentru a comenta aceste afirmaţii.

Sursa AGERPRES/

print