Sănătatea, cal troian pentru ministru

editorial - LigiaDe când e ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a provocat mai multe scandaluri decât toţi miniştrii la un loc. Într-un domeniu sensibil, precum sănătatea, orice greşeală îţi este discutată, criticată, întoarsă pe toate feţele, deoarece nu vorbim despre furturile de la CFR, indolenţa de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale etc., ci despre vieţile oamenilor. Pentru a da doar un singur exemplu, absenţa unor citostatice din spitalele şi farmaciile din România a declanşat un scandal naţional imens, în timp ce furturile de sute de milioane de euro de la CFR şi CFR Marfă au fost nişte ştiri şi atât. Aţi mai auzit ceva despre dosarul controlorilor care au luat şpagă? Ştiţi să fie cineva urmărit sau trimis în judecată – în afară de Necolaiciuc – pentru jaful feroviar românesc? În schimb, lună de lună, revine problema citostaticelor – azi, la Arad, mâine, la Iaşi, poimâine la Tîrgu-Mureş. Replicile din Minister nu prea conving pe nimeni pe principiul las că ştim noi că mint şi că fură. Prezumţia de nevinovăţie nu se mai aplică de multă vreme responsabililor din instituţiile publice. Nici nu le dau românilor prea multe argumente pentru a-şi schimba opinia.

Şi totuşi, în marea asta în care se arată cu degetul către Nicolăescu şi, indirect, către dr. Raed Arafat, secretar de stat, consider că decizia de a centraliza licitaţiile UPU a fost o măsură bună. Antiliberală sunt de acord, dar o măsură bună, gândită pentru a stopa furturile, găurile negre, licitaţiile trucate de managerii de spitale şi grupurile de băieţi deştepţi ce trăiau din sifonarea banilor publici (n.a. sunt de acord că firmele private trebuie să presteze servicii, să furnizeze statutului, să execute lucrări, dar nu la suprapreţ, furându-şi, practic, familiile, prietenii, contribuabili la bugetul de stat). Spun acest lucru deoarece, până acum, spitalele care înglobau UPU-urile îşi decontau cheltuielile pe spatele acestor unităţi. Sunt aproape sigură că, la sfârşitul anului, cheltuielile vor fi mai reduse. Dacă nu va fi aşa, înseamnă că Nicolăescu a permis continuarea aceleiaşi practici de sifonare a banului public, adică va fi doar un alt ministru necredibil.

De asemenea, cu un mega-sistem informatizat în sănătate, pentru care Guvernul Boc a cheltuit o mini-autostradă să te deplasezi pentru fiecare adeverinţă, depunere de acte, decontări etc. de la zeci de kilometri mi se pare, din nou, o risipă de bani publici, pe de o parte, şi timp cheltuit prost de către beneficiari, pe de altă parte. Astfel că decizia de a desfiinţa parţial CJAS-urile nu mi se pare, din nou, o măsură proastă, dacă se pune ceva în loc. Preferabil, în mare parte online. Despre DSP-uri, la fel. Să rămână doar partea de control atunci când sunt constatate furturi în sistem. Ştiu că, la momentul actual, este o mare nebuloasă şi că Nicolăescu pare să fi dat cu băţul în baltă, neexplicând concret cum se va derula concret acest proces de reorganizare, dar s-ar putea ca în timp să se dovedească o măsură bună.

Ligia Voro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.