Șanse pentru tinerii cu inițiative

Șanse pentru tinerii cu inițiative

487683_332762623472358_1227953216_nAsociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI) în parteneriat cu SIVECO România și Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat implementează, în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2013, proiectul ,,Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”. Acesta se desfăşoară sub sloganul “Fii tânăr antreprenor pentru viitor!” şi este cofinanţat de FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Obiectivul principal al proiectului constă în dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale precum şi promovarea culturii de business, în vederea creşterii competitivităţii şi a generării unui număr crescut de afaceri.

2.800 de tineri în vizor

Peste 2.100 de persoane interesate de iniţierea unei afaceri au urmat, până în prezent, cursuri gratuite de formare antreprenorială. Training-urile s-au desfăşurat, după metoda ,,face to face”, în cele 6 centre regionale înfiinţate în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”, la Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.

Alți 2.800 de viitori antreprenori vor beneficia de această ocazie. 14 cursuri de pregătire profesională care acoperă întreaga arie de formare în domeniul antreprenoriatului vor fi reluate, din luna august, în varianta on-line.

Cursuri gratuite online:

Manager proiect, Manager resurse umane, Manager al sistemului de management securitate și sănătate în muncă, Manger de inovare, Manager îmbunătăţire procese, Agent comercial, Expert evaluator de întreprinderi, Cercetător economist în marketing, Contabil, Asistent in relații publice și comunicare, Competențe sociale și civice (responsabilitatea socială a companiei), Competențe antreprenoriale (leadership), Competențe antreprenoriale (negociere), Competențe antreprenoriale (legislație comercială).
Persoanele care doresc să urmeze cursurile desfăşurate în mediul on-line, în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea inovaţiei, creativităţii, responsabilităţii şi sustenabilităţii antreprenoriatului strategic românesc”, se pot înscrie, până pe 15 august, la sediile centrelor regionale de formare antreprenorială:

  • Centrul Naţional de Formare Antreprenorială Craiova (strada Bibescu nr. 44, telefon 0770.606.651),
  • Centrul Regional de Formare Antreprenorială Braşov (strada Verii nr.4, parter, telefon 0770.143.015),
  • Centrul Regional de Formare Antreprenorială Iaşi (strada Nicolae Iorga, bl. F5, sc. A, ap. 3-4, telefon 0770. 948.761),
  • Centrul Regional de Formare Antreprenorială Constanţa (strada Mihai Viteazul nr.7, telefon 0770. 566.096),
  • Centrul Regional de Formare Antreprenorială Timişoara (strada Vasile Alecsandri nr. 8, et.2, ap.8, telefon 0770 606 651),
  • Centrul Regional de Formare Antreprenorială Cluj-Napoca (strada Fulicea nr.1, ap.1, telefon 0770.143.015).

Cel mai bun plan de bussines

Cei mai buni 7 participanţi de la fiecare curs în parte vor intra în activitatea de mentoring şi vor putea participa la concursul pentru ,,Cel mai inovativ, creativ, responsabil şi sustenabil proiect”. Aceştia îşi vor prezenta, în faţa unei comisii formate din antreprenori de succes ai momentului în România, ideile de afaceri. Cel mai bun plan de business va fi premiat cu 1.700 de euro, iar alte 49 de iniţiative selectate vor primi câte 550 euro, sprijin în vederea începerii unei afaceri. Mai mult, pe lângă susţinerea financiară, toţi câştigătorii vor beneficia de consultanţă de specialitate personalizată (juridică, financiară şi managerială) pentru business-ul respectiv.

Pentru înscriere

Copie carte de identitate (şi viză de flotant, dacă este cazul) ; Formular de înscriere curs şi înregistrare grup ţintă (vor fi completate la sediul centrului respectiv). Pentru informații suplimentare: Responsabil PR, Oana Baban, 0771.019.799.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.