Săptămâna Elveției în școlile mureșene

Săptămâna elvețieiUPDATE

Luni, 5 Mai, în cadrul festivității de deschidere a evenimentului elevii au avut ocazia să afle o multitudine de informații despre Elveția și l-au putut cunoaște pe Dl. Markus Wirth, președintele Camerei de Comerț Elveția-România, care a avut amabilitatea de a dialoga cu elevii din cele patru școli și de a le răspunde la întrebări.
„Am constatat o energie excepțională și o puternică dorință de a afla lucruri noi din partea elevilor”, a declarat Dl. Markus Wirth. „Sunt încântat că pot participa la un astfel de proiect și sunt convins că și la Tîrgu Mureș proiectul va cunoaște un succes deplin, așa cum a avut și la Turda, Aleșd sau Focșani, alte orase în care Elveția a venit aproape de elevi”, a continuat Dl. Wirth într-o limbă română fără greșeală.
În cursul săptămânii, în fiecare din școlile menționate au loc activități educative pe tema „Elveția”, precum și concursuri de eseuri și de desene. Joi, 8 Mai, reprezentativele celor 4 școli se vor înfrunta în cadrul competiției sportive „Jocurile Olimpice” urmând ca Vineri, 9 Mai, să aibă loc concursul de cultură generală pe teme helvete precum și festivitatea de premiere a elevilor ce s-au remarcat în cursul întregii săptămâni.

Proiectul educativ „Săptămâna Elveției”, parte a programului național „Lumea în Școala ta”, inițiat de Asociația pentru Managementul Artelor (AMA),  cu sprijinul Ambasadei Elveției, al Camerei de Comerț Elveția – România, al Azomureș S.A. (companie românească cu acționariat elvețian) și al Inspectoratului Școlar Județean Mureș a ajuns la Tîrgu Mureș. Timp de o săptămână, elevii din 4 școli mureșene vor lua contact cu tradițiile și cultura Elveției în cadrul unor module interactive.

Elevii de la școlile „Europa”, „Liviu Rebreanu”, „Tudor Vladimirescu” și „Serafim Duicu” din Tîrgu Mureș vor avea parte începând de luni, 5 mai,  de o săptămână neconvențională în care școlile lor se vor colora în culorile Elveției. Ei vor participa la activități educative, privind istoria, geografia și cultura Elveției, vor concura la activități sportive iar la final vor fi premiați în funcție de implicarea lor de-a lungul proiectului, în cadrul unei ceremonii dedicate pe data de 9 mai.

La deschiderea activităților va fi prezent președintele Camerei de Comerț Elveția-România, dl. Markus Wirth de origine elvețiană care le va vorbi copiilor despre țara sa și va fi deschis întrebărilor venite din partea acestora, alături de reprezentanți ai Azomureș, invitați, elevi și cadre didactice.

În cursul „Săptămânii Elveției” vor exista concursuri sportive, de eseuri, desene, cultură generală, toate pe tema „Elveția”, precum și concursul pentru desemnarea „celei mai elvețiene școli” din Tîrgu Mureș.

Proiectul „Lumea în școala ta” este organizat de Asociația pentru Managementul Artelor și a fost inițiat în ianuarie 2011. Până în prezent a ajuns în peste 60 școli din țară, în orașele: Galați, Constanța, Călărași, Râmnicu Vâlcea, Aleșd, Turda, Câmpulung Muscel, Brăila, Focșani, Cluj și Timișoara.

Asociatia pentru Managementul Artelor este o asociație culturală, non-guvernamentală, non-profit,  fondată în anul 2011. Obiectivele asociației sunt promovarea multiculturalității și stimularea cooperării internaționale în domeniul culturii, crearea de legături între mediul economic și mediul cultural, prin desfășurarea de proiecte comune și derularea de finanțări ale proiectelor culturale.

saptamana elvetiei 1 Saptamana elvetiei

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.