Săptămâna mobilității vine la Tîrgu-Mureș cu premi

La invitaţia Departamentelor de Transport şi Mediu din cadrul Comisiei Europene, Primăria Municipiului Târgu – Mureş se va alătura proiectului internaţional Săptămâna Mobilităţii, acţiune ce promovează transportul nepoluant pe raza oraşelor. Astfel, în perioada 16 – 22 septembrie, în municipiul Târgu – Mureş se vor desfăşura o serie de activităţi care corespund exigenţelor impuse de acest proiect european, respectiv „O zi fără maşini”, pe o arteră importantă de circulaţie, desfăşurarea activităţilor pe parcursul întregii perioade şi implementarea unor măsuri privind politica traficului rutier în beneficiul pietonilor şi al bicicliştilor. „Având în vedere faptul că aceste acţiuni se desfăşoară în strânsă colaborare cu ONG – urile de profil târgumureşene, „Săptămâna mobilităţii” dă prilejul consolidării relaţiilor cu reprezentanţii societăţii civile ”, a subliniat primarul, Dorin Florea.

Pe parcursul „Săptămânii mobilităţii”, Primăria şi partenerii săi , mai multe ONG –uri din oraş, vor organiza o tombolă, la care fiecare cetăţean se poate înscrie, prin completarea unui talon de participare, premiul zilnic oferit prin tragere la sorţi de Master Schi &Bike, fiind o bicicletă. Tot în cadrul acestei săptămâni, vor fi inaugurate aleea de promenadă prin pădure de la Spitalul Judeţean la Platoul Corneşti, dar şi amenajările de circulaţie şi spaţiile pietonale din Dâmbul Pietros, deoarece un obiectiv al acestui program este schimbarea regimului de viteză al unor drumuri publice şi oferirea de spaţii suplimentare pietonilor. Se vor organiza concursuri de desene pentru copii, având ca temă „Să circulăm fără să poluăm”, şi vor fi inaugurate rasteluri pentru biciclete.

Premiaţi vor fi şi cei care se deplasează pe bicicletă, fotoreporterii fiind chemaţi să realizeze instantanee cu oameni pe biciclete. Pozele lor vor fi afişate, iar 10 dintre ei, prin tragere la sorţi vor primi cadou articole sportive. Evenimentul se va încheia cu un Ciclocros pentru copii peste 12 ani şi un Concurs de Triciclete pentru copii până la 6 ani, desfăşurate la Platoul Corneşti. La acest proiect s-au înscris până în prezent 965 de oraşe din Europa.

Sursa: Primăria Tîrgu-Mureș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.