Şcoală după şcoală la două gimnazii reghinene

examen elevi scoalaÎncepând cu anul şcolar 2013-2014 şi până în anul 2016, administraţia locală din Reghin va finanţa programul ,,Şcoala după şcoală”. Astfel, pe o perioadă de trei ani, la costul total de implementare a programului, administraţia va contribui, din bugetul local al municipiului Reghin, cu un procent de 10% în primul an şcolar, 25% în al doilea an şcolar şi 40 % în cel de-al treilea an.

Programul ,,Şcoala după şcoală” se va desfăşura în colaborare cu Fundaţia pentru Promovarea Agriculturii şi Economiei Regionale (FAER) Reghin, Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ceuşianu” Reghin şi Şcoala Gimnazială ,,Augustin Maior” Reghin.

Pentru anul şcolar 2013-2014 a fost deja alocată suma de 14.000 de lei reprezentând cei 10%, contribuţia Primăriei, urmând ca sumele aferente anilor şcolari 2014- 2015 şi 2015- 2016, să fie stabilite şi aprobate anual prin hotărâri ale Consiliului Local Reghin.

În vederea implementării şi derulării Programului „Şcoala după şcoală” au fost constituite şi comisiile de lucru, din care fac parte reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai partenerilor implicaţi. Astfel, din comisia pentru Şcoala Gimnazială Alexandru Ceuşianu fac parte Maria Precup – primarul municipiului Reghin, consilierul local Aurelian Todoran, şefa Serviciului de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei- Carmen Răileanu, precum şi Strassezer Andreea–asistent coordonator proiect FAER Reghin, Gazsi Ioan – consilier învăţământ -FAER Reghin şi Kislaki Eunika, reprezentantă a Şcolii Gimnaziale ,,Alexandru Ceuşianu” din Reghin.

Pentru implementarea programului ,,Şcoala după şcoală” de la Gimnaziul ,,Augustin Maior”, comisia constituită va fi de asemenea coordonată de primarul Maria Precup. Din componenţa grupului de lucru mai fac parte consilierul local Pădurean Mihai, reprezentanţii FAER Reghin – Strassezer Andreea şi Gazsi Ioan, şefa SPAS din cadrul Primăriei Reghin – Carmen Răileanu şi directoarea Şcolii Gimnaziale ,,Augustin Maior”, Maria Bogdan.

Emeșe Ardelean

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.