Se anunță o ședință încărcată

cl reghinConsilierii municipali din Reghin se vor întâlni marți, 24 septembrie, de la ora 15, în şedinţă ordinară pentru a dezbate 23 de puncte de pe Ordinea de zi. În primul rând, aleșii locali se vor pronunța asupra rectificării Bugetului General al municipiului Reghin pe anul 2013.

Agenda de lucru …

…a Consiliului local include și aprobarea participării municipiului Reghin, în calitate de coorganizator, împreună cu Fundația Cultural Umanitară „VIOARA”, la serbarea „Ziua Recoltei”, dar și proiectul de hotărâre privind aprobarea participării municipiului Reghin în calitate de coorganizator împreună cu Clubul de dans sportiv „Dansul Viorilor” din Reghin, la organizarea competiției Cupa Mirona 2013, ediția a VIII-a.
Consilierii municipali se vor pronunța apoi asupra alocării din bugetul local a sumei de 20.000 de lei către Clubul Sportiv „Master Karate Do”, din Reghin, și asupra acordării, tot din bugetul local, a 2.500 de lei, către Fundația Comunitară Mureș – Fondul Comunitar Reghin.

Social

Ordinea de zi a ședinței de Consiliu aferentă lunii septembrie include, de asemenea, un proiect de hotărâre referitor la Regulamentul de îndrumare și coordonare a asociațiilor de proprietari din municipiul Reghin, precum și desfășurarea controlului financiar-contabil la nivelul acestor asociații.
Un alt proiect de hotărâre important se referă la aprobarea realizării demersurilor legale în vederea prelungirii Contractului de închiriere dintre UJSL Mureș CNSLR – Frăția și municipiul Reghin, pentru imobilul situat în Reghin, str. Petru Maior nr.1, clădire în care funcționează Biblioteca municipală ,,Petru Maior”.
Aprobarea organizării de către Primăria municipiului Reghin a evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Vârstnicilor, în data de 1 octombrie a fiecărui an, este înscrisă în Ordinea de zi a întâlnirii la punctul 16, în timp ce următorul punct face referire la aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Serviciului de Asistenţă Socială.
În aceeași ședință aleșii reghinenilor se vor pronunța și asupra aprobării Liniilor de subvenţionare prioritară în domeniul asistenţei sociale şi a punctajului maxim care poate fi acordat pentru fiecare dintre criteriile de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care solicită subvenţie, în baza Legii nr.34/1998 , dar vor vota și Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care pot primi subvenţii de la bugetul local.
Aprobarea Grilei de evaluare a punctajului maxim care poate fi acordat pentru fiecare din criteriile de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor care solicită subvenţie în baza Legii nr.34/1998, precum şi aprobarea unităţilor de asistenţă socială şi stabilirea categoriilor de persoane beneficiare, pentru care asociaţiile şi fundaţiile pot solicita subvenţii de la bugetul local, fac parte de asemenea din Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local municipal.

Emeșe Ardelean

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.