Se continuă şi sâmbătă intervenția la ferma de porci

SVSU Iclănzel continuă azi intervenția la ferma de porci. Se intervine în sprijinul agentului comercial în operațiunile de evacuare a resturilor animale pentru a preîntâmpina apariția unor probleme de natură sanitara. Se intervine cu 2 ofițeri și 14 subofițeri de la ISU, 11 subofițeri de la GR.MOB. de jandarmi, 10 subofițeri MAPN, voluntari din cadrul SVSU și angajați ai agentului comercial.
În data de 25.05.2018, orele 20:30, la ordinul domnului Subprefect, Nagy Zsigmond, s-a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru stabilirea măsurilor ce vor trebui luate pentru înlăturarea urmărilor incendiului produs la ferma de porci din localitatea Căpușu de Câmpie, comuna Iclănzel. S-a hotărât ca în data de 26.05.2018, începând cu ora 07:00, efective aparținând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al judeţului Mureş, Gruparea Mobilă de Jandarmi Mureș, Unitatea Militară 01016, voluntari din cadrul S.V.S.U. Iclănzel și angajați ai agentului comercial vor interveni pentru evacuarea resturilor animale care vor fi preluate de către un operator economic în vederea ecarisării. Participă la intervenție și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Mureș, Inspectoratului de Stat în Construcții, D.S.V., D.S.P., Directiei agricole, autoritățile locale din Comuna Iclanzel și Band.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.