Se deschide stagiunea la Teatrul Studio

În data de 15 Noiembrie 2017, începând cu ora 19:00, va avea loc la Teatrul Studio al Universităţii de Arte din Târgu-Mureș, deschiderea stagiunii, cu spectacolul “UN OM CA ORICARE”, de Goran Stefanovski, traducerea de Ioana Ieronim, spectacol al clasei de Masterat – Arta Actrului, Anul II, în regia d-lui Mihai Lungeanu.
Născut în 1952, Goran Stefanovski exploda la 22 de ani în prim-plan cu Jane Zadrogaz, fantezie populară cu cântec (1974), considerată piatra de hotar care a introdus în cultura macedoneană „noua sensibilitate” a ceea ce avea să fie numit postmodernism.
În 1986, Goran Stefanovski întemeiază studiile de creaţie dramatică la Universitatea din Skopje, pe care le conduce până în 1998. Goran Stefanovski „este o asemenea legendă încât studenţii au format o asociaţie care să-l onoreze.” Stabilit în Anglia, predă actualmente la Universitatea Christ Church din Canterbury, unde are şi studenţi români.
Un om ca oricare (piesa-imoralitate) din 2002 a fost inspirată autorului de cea mai cunoscută moralitate engleză, Everyman, a morality play, din secolul XV.
”Substanţa alegorică originală, dialogul omului cu moartea (creştinul preocupat de mântuirea sa), devine povestea personajelor-tip contemporane, supuse modei, trăind după reţetă. Moartea aici, se numeşte Anastasia, vorbeşte cu accent străin, e o imigrantă. Noul Everyman, pune diagnosticul moralistului asupra lumii noastre: hedonism, egoism, vid interior. În clepsidra „jocului de-a vacanţa” rolurile se întorc, omul de azi, în căutare de viaţă şi tinereţe veşnice, ajunge imun la moarte, iar moartea, devenind ea penitentul, porneşte în marea călătorie. Moartea îşi exprimă neliniştea în stilul vechii alegorii, de un farmec naiv adaptat de autor: „Vai mie, pierită-s abia mă ţin pe picioare / Mădularele sub mine mi se îndoaie / … Şi este scrisul meu întru totul ne-gata. / Cum procedez eu să cer iertare acum?” O referire la Rubliov, în piesă, pune o tuşă a metafizicului la ceea ce apare de mai multe ori în piesele lui Goran Stefanovski, direct sau indirect, ca portret al artistului.” (Ioana Ieronim)

A doua reprezentație a spectacolului ”Un om ca oricare” din această stagiune va avea loc în prezenţa autorului piesei în data de 29 octombrie 2017, ora 11:00, la Teatrul Studio.
Rezervările pentru spectacol se pot face prin e-mail la adresa rezervări@teatrulstudio.ro sau la telefon: 0736-350686.

În data de 13 octombrie 2017, la ora 19:00, va avea loc la Teatrul Studio al Universităţii de Arte din Târgu-Mureș, spectacolului de teatru coregrafic “#Emojiplay”, realizat de Gigi Căciuleanu.

Pe zi ce trece suntem invadaţi de emoticoane şi abrevieri de tot felul. Emoţiile sunt re-codificate în imagini stilizate şi/sau concentrate în doar câteva litere.

Spectacolul s-ar fi putut intitula şi : “Do You speak Emoji?” O întrebare pe care şi-o pune din în ce mai multă lume. Şi la care răspund cei mai tineri locuitori ai planetei.

Emoţiile sunt re-codificate şi/sau concentrate în imagini stilizate sau concentrate în câteva litere. “Emoji”, provine din japoneză: « 絵文字 » sau « えもじ» (E: Imagine si Moji : Literă).

Ideea spectacolului este schimbul de mesaje prin intermediul unui limbaj codificat : fie cel corporal sau verbal, cel al imaginilor (precum sunt Emoji-urile) sau/şi cel al abrevierilor pe care din ce în ce mai multà lume le folosesc. Mesaje care de multe ori devin de neînteles, şi par absurde, pentru cei care nu sunt initiati în aceste coduri.

Formule din ce în ce mai sofisticate, mai complexe (SMS, MMS etc) ne apar pe telefoanele portabile, pe twitter, pe E-mail şi pe alte (care mai de care!) sofisticate drăcovenii electronice…
S-ar putea foarte bine ca o hibridare a limbilor să dea naştere unui limbaj complex, dar în aparenţà simplificat la maximum, cu simboluri universal reconoscibile…

Ajunge-vom oare, mai curând decât o bănuim, să nu comunicăm decât prin acest fel de semne şi imagini? Coborâte parcă de pe pereţii piramidelor anticului Egipt!… Să nu mai citim ci, mai degrabă, să descifrăm?

#EMOJIPLAY îşi propune a fi o piesă de teatru coregrafic, îmbinând, într-un mod aparent ludic, limbajul tri-dimensional (cu atât mai complex!) al #DansActorilor cu vizuala şi (încă!) strania lume bi-dimensionalà a acestor noi simboluri şi metafore.

Gigi Caciuleanu

Rezervările pentru spectacol se pot face prin e-mail la adresa rezervări@teatrulstudio.ro sau la telefon: 0736-350686

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.