Se poate şi fără curent ?

O pană de curent electric survenită luni dimineaţa, în jurul orei 7,00, a perturbat traficul rutier din Târgu Mureş şi a paralizat activitatea firmelor şi instituţiilor publice din mai multe cartiere din municipiu.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Cosmin Blaga, a declarat pentru AGERPRES că pana de curent a afectat zona centrală a municipiului, strada Mihai Viteazul, parţial Cartierul Tudor Vladimirescu şi Cartierul 1848, însă nici municipalităţii nu i-a fost comunicată cauza exactă.

Surse din cadrul Electrica au precizat că, înaintea incidentului, în zona Cartierului 1848 se lucra la înlocuirea unui transformator de 110 kV.

Biroul de Relaţii Publice din cadrul Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Mureş nu a comentat incidentul şi nu a oferit niciun fel de explicaţie.

În jurul orei 8,30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat un incendiu la un transformator de curent electric şi cabluri subterane de transport a curentului electric, în zona centrală a municipiului, pe strada Bartok Bela.

Furnizarea energiei electrice a fost reluată în jurul orei 9,00, însă cu intermitenţe.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.