Secţiile de votare sunt stabilite

Pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, conform art. 15 din Legea nr. 67/2012, Primăria oraşului Luduş a emis o publicaţie cu privire la numerotarea, delimitarea şi sediul secţiilor de votare organizate pentru alegerile locale din data de 10 iunie 2012.

11 secţii de votare

Pentru acest an s-au păstrat, în linii mari, locul de exercitare a votului şi delimitarea secţiilor de votare. Astfel, secţia de votare nr. 154 de la Casa de Cultură va primi locuitorii din str. Zăvoiului, Viitorului şi Pieţei. La Şcoala generală „Ioan Vlăduţiu” sunt organizate secţia de votare nr. 155 (în Sala de sport) pentru străzile Aleea Parcului, Independenţei, Brânduşei, B-dul 1 Decembrie 1918, Uzinei de Apă şi nr. 156 (în sediu) pentru cetăţenii din străzile Viorelelor, Salcâmilor, Dobrogea, Ciocârliei, Lalelelor, Liliacului, Răsăritului, Castanilor, Nouă, Rozelor, Grădinilor, Mioriţei, Pajiştei, Brusturului, Zorilor şi Crinului.

La Grupul Şcolar Industrial vor vota cetăţenii din străzile Policlinicii, Ghioceilor, Lăcrămioarei, Bradului, Ioan Vlăduţiu.
Grădiniţa „Căsuţa fermecată” este arondată străzilor Garofiţei, Rândunelelor, Aţintişului şi Pietrei, la Grădiniţa din strada Crinului vor merge alegătorii din str. Libertăţii, 1 Mai, Recoltei, Trandafirilor, Topitoriei, Fabricii, N. Grigorescu, I. Th. Olteanu, Gării, Feroviarilor, Sepsi Lajos şi Magnoliei, iar la Grădiniţa din strada Vânătorilor vor vota cetăţenii din strada Plopilor, Piaţa Unirii, Crângului, Mureşului, Gh. Bariţiu, Lămâiţei, Cinema, Amurgului, Dealului, Bujorilor, Grecilor, Mică, De Sus, Avram Iancu, Bisericii, Florilor, Oarba, Cioarga şi Vânătorilor.

La Şcoala Generală Nr. 1 sunt organizate două secţii de votare: la Sala de sport vor vota cetăţenii din strada Republicii, Tineretului, Tîmplarilor, Primăverii, 8 Martie, Sub Pădure, Turzii, iar la sediul vechi: str. M. Eminescu, Izvorului, Câmpului, Morii, Traian, Dorului, Viilor, Frăgarilor, A. Vlaicu, Mărăşeşti. Locuitorii din cartierul Gheja votează la Căminul Cultural din str. Păcii, iar locuitorii din cartierul Roşiori la Căminul Cultural din str. Şcolii.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.