Şeful ISJ Mureş, Ştefan Someşan, rămâne în arest la domiciliu până în decembrie

somesan-2

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ştefan Someşan, va rămâne în arest la domiciliu până în data de 3 decembrie, conform deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Someşan şi de DNA Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a menţinut încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş în 4 noiembrie. De asemenea, a obligat inculpatul la plata a 50 lei cheltuieli judiciare parţiale la stat.

Tribunalul Mureş a respins, săptămâna trecută, propunerea de arestare preventivă formulată de DNA şi a decis arestarea la domiciliu a lui Ştefan Someşan, cercetat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru abuz în serviciu (două infracţiuni) şi uzurparea funcţiei (două infracţiuni), în cazul înfiinţării Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.

Pe durata arestului la domiciliu, potrivit instanţei, Ştefan Someşan nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş sau a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA- Serviciul Teritorial Târgu Mureş, în faţa căruia se află cauza.

De asemenea, în această perioadă, Ştefan Someşan are o serie de obligaţii cum sunt aceea de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu Tamasi Zsolt-Jozsef, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic, urmărit penal sub control judiciar pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, precum şi cu alţi 10 suspecţi, majoritatea angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.

Procurorii susţin că, la data de 29 iulie 2014, printr-o Hotărâre a Consiliul Local al municipiului Târgu Mureş s-a alocat suma de 1.500.000 lei pentru întreţinerea şi renovarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional Unirea, cu condiţia propunerii de înfiinţare a liceului cu profil teologic romano-catolic. Hotărârea în cauză a fost prezentată ISJ Mureş, iar la acel moment, conform anchetatorilor, Someşan a arătat că Ministrul Educaţiei Naţionale a dat aprobare pentru înfiinţarea unei unităţi de învăţământ liceal.

În acest context, Consiliul de Administraţie al ISJ a votat în unanimitate acordarea Avizului conform pentru înfiinţarea Liceului Teoretic Romano-Catolic.

‘În realitate, Ministerul Educaţiei Naţionale nu dăduse curs, sub nicio formă, solicitării de înfiinţare a acelei unităţi de învăţământ, dar cu toate acestea, la data de 12 septembrie 2014, inculpatul Someşan Ştefan, în calitate de inspector şcolar general al Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, cu încălcarea prevederilor legale, a emis o decizie prin care a dispus ca „începând cu anul şcolar 2014-2015, să se înfiinţeze o nouă unitate de învăţământ, cu personalitate juridică, respectiv, Liceul Teologic Romano-Catolic; drepturile şi obligaţiile privind autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, personalul angajat, respectiv, didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, se transferă parţial unităţii de învăţământ de stat cu personalitate juridică, respectiv la Liceul Teologic Romano-Catolic”. În aceeaşi zi, inculpatul Someşan Ştefan a emis o altă decizie prin care, începând cu data de 15 septembrie 2014, l-a numit în funcţia de director al Liceului Teoretic Romano-Catolic pe inculpatul Tamasi Zsolt-Jozsef’, arată DNA.

La 16 septembrie 2014, CL Târgu Mureş a emis o hotărâre din care rezulta că înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic va intra în vigoare sub condiţia prezentării din partea ISJ Mureş a actului de înfiinţare a acestuia, însă, pentru că prevederile hotărârii nu puteau fi respectate, Ştefan Someşan a revenit asupra celor două decizii şi, la data de 27 noiembrie 2014, a emis o alta prin care a amânat termenul prevăzut pentru înfiinţarea Liceului Romano-Catolic, precum şi numirea directorului acestui liceu, mai spun anchetatorii.

‘Ulterior, la data de 26 ianuarie 2015, ISJ Mureş a transmis Primăriei avizul conform privind reţeaua şcolară pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Târgu Mureş, pentru anul şcolar 2015-2016, emis de inculpatul Someşan Ştefan în care, la poziţia 3 din tabel, a fost cuprins Liceul Teologic Romano-Catolic. Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş nu trebuia să acorde Avizul conform pentru Liceul Teologic Romano-Catolic, în condiţiile în care nu s-au făcut precizări referitoare la modul de înfiinţare a acestuia, la numărul de elevi, la profilul şi la structura unităţii de învăţământ nou înfiinţată prin divizare’, arată procurorii anticorupţie.

Potrivit comunicatului DNA, la sfârşitul lui august 2015, Someşan, deşi, potrivit normelor legale, nu deţine prerogative care să vizeze înfiinţarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar şi nici prerogative pe linia autorizării provizorii de funcţionare ori acreditării unor astfel de unităţi de învăţământ, a dispus, înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic, transferarea unor clase de la Colegiul Naţional ‘Unirea’ la acest nou liceu şi transferarea autorizării de funcţionare provizorie/acreditarea acordate de MENCS către unitatea şcolară nou înfiinţată.

‘Astfel, inculpaţii Someşan Ştefan şi Tamasi Zsolt-Jozsef, în calităţile menţionate mai sus, pentru anii şcolari 2015-2016 şi respectiv 2016-2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au permis şi permit în continuare cu bună ştiinţă funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic Târgu Mureş, cunoscând că această unitate de învăţământ nu a fost autorizată. Astfel, inculpaţii, au vătămat interesele legitime ale unităţilor şcolare şi ale celor 328 elevi, care, în tot anul şcolar 2015-2016, au funcţionat în cele 12 clase, fără a exista vreo autorizare provizorie de funcţionare sau acreditare, aşa încât cursurile şcolare pe care le-au urmat nu erau recunoscute’, spun procurorii.

Pe perioada controlului judiciar, Zsolt-Jozsef Tamasi are interdicţia de a-şi exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, dar şi interdicţia de a intra în incinta Liceului Teologic Romano-Catolic, au mai stabilit procurorii.

Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a atacat în contencios administrativ HCL Târgu Mureş din 16 septembrie 2014, care prevedea înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic, iar la data de 13 martie 2015, Tribunalul Mureş a dispus anularea hotărârii, măsura fiind menţinută şi de Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 3 februarie 2016.

În luna august, în acest an, Corpul de Control al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice s-a aflat la Târgu Mureş pentru verificarea documentelor emise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, care au dus la înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic ‘Rakoczi Ferenec’ în aceeaşi incintă cu Colegiul Naţional Unirea, fapt ce a stat la originea unor tensiuni între cele două unităţi de învăţământ.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.