«

»

Şeful ITM Mureş: România, cooptată în proiecte la nivel european, ca exemplu de bună practică pe legislaţia muncii

Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş, Eva Man, a declarat luni, pentru AGERPRES, că România este cooptată în proiecte la nivel european, ca exemplu de bună practică în privinţa legislaţiei muncii, şi că astfel specialiştii români sunt invitaţi în anumite ţări cu vechime în Uniunea Europeană pentru promovarea acestor concepte.

‘România este cooptată în proiecte la nivel european ca exemplu de bună practică în privinţa legislaţiei muncii. Personal am participat la o serie de seminarii şi dezbateri – am fost în Suedia şi urmează să particip la încă două reuniuni de acest fel – şi am constatat un interes crescut în privinţa legislaţiei muncii din România, în special din partea ţărilor nordice, unde lucrează din ce în ce mai mulţi români’, a arătat Eva Man.

Aceasta a precizat că a constatat acest interes faţă de România inclusiv la ultima reuniune de la Sinaia, organizată de Inspecţia Muncii cu reprezentaţi ai Comisiei Europene, în cadrul căreia a fost prezentată Platforma europeană pentru combaterea muncii nedeclarate, adoptată de Parlamentul European la începutul anului trecut şi lansată oficial în mai 2016.

‘Platforma reuneşte Comisia Europeană, partenerii sociali şi autorităţile naţionale din Uniunea Europeană care răspund de combaterea muncii nedeclarate, cum ar fi inspectoratele de muncă şi autorităţile în materie de securitate socială. Acestea vor face schimburi de informaţii şi de cele mai bune practici privind combaterea muncii nedeclarate. Acum se lucrează la elaborarea unui ghid de funcţionare unic la nivelul UE, prin care se doreşte instituirea unei metode comune de raportare în timp real – nu cu respectarea termenelor de corespondenţă, cum se lucrează în prezent, care este o metodă nu foarte rapidă – a cazurilor de detaşare sau de plecare a muncitorilor în străinătate prin agenţi de muncă’, a afirmat Eva Man.

Aceasta a precizat că munca nedeclarată este definită ca fiind orice activitate legală plătită care nu este declarată autorităţilor publice, care are o serie de efecte negative pentru state, prin neplata impozitelor, concurenţă neloială faţă de alte societăţi comerciale, dar şi pentru muncitori: drepturi de pensie mai scăzute, acces mai redus la asistenţă medicală, condiţii de muncă precare sau posibilitatea încălcării drepturilor de ocupare a forţei de muncă. AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.