„Seriozitatea este ceea ce mă caracterizează”

andreia moraruAndreia Moraru este președintele Fundației Alpha Transilvană și duce o muncă care o înnobilează, asta deoarece conduce o organizație care are ca scop sensibilizarea ,,lipsurilor concrete la nivelul vieţii cotidiene personale, familiale şi comunitare, nevoi care, datorită extraordinarei lor diversităţi, nu se pot rezolva numai prin legi sau alocări de fonduri”.

Rep.: Care credeți că este secretul reușitei dumneavoastră în plan profesional?

Andreia Moraru: Empatia, perseverența, atenția la consecințele acțiunilor pe care le fac, atât a consecințelor personale, cât și a consecințelor de imagine și publice.

Rep.: Cum ați reușit să vă impuneți într-o lume dominată de bărbați, cât de greu v-a fost?

Andreia Moraru: Prin seriozitate. Întotdeauna când am spus ceva sau am susținut o cauză, am știut, am încercat să fie cât mai bine fundamentată, cât mai bine amplificată… Seriozitate, acesta este cuvântul.

Rep.: Cum se împacă viața de familie cu cariera?

A.M.: Foarte greu. Este foarte greu, este extrem de solicitant să fii și mamă, să ai grijă de familie și să ai și viață profesională. Este greu, mai ales pentru că uneori nevoile familiei și nevoile profesionale trebuie rezolvate în același timp sau crizele sunt în același timp. Dar, acolo unde am știut că nu reușesc să fac față, am spus „Nu mai pot, până aici pot să merg”. Ce am oferit necondiționat, la orice oră a fost nevoie, a fost disponibilitatea de a înțelege situația și iubirea către familie.

Cătălin Hegheș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.