Sf Nectarie din Ponor, interzis femeilor

Manastirea-Ponor-276x221Ansamblul monahal de la Ponor are forma unei cetăţi, care are în centrul său biserica. Aproape o mie de credincioşi au participat, duminică, la slujba de târnosire a paraclisului mănăstirii ‘Sfântul Nectarie’ din Ponor,  la peste 1.300 de metri altitudine, în Munţii Trascăului. Obştea de peste zece călugări de la Ponor îl are stareţ pe prosinghelul Irineu Curtescu, ucenic direct al părintelui Paisie Olaru de la Sihla. Între 1990 şi 2000, acesta a fost monah la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos iar în următorii doi ani s-a aflat la mănăstirea Antim din Bucureşti, ca ucenic al părintelui Sofian Boghiu.Rânduiala vieţii monahale în mănăstirea Ponor este una mai aspră. Monahii mănâncă o singură dată pe zi şi niciodată carne. Timp de patru zile – luni, miercuri, vineri şi sâmbătă – se face priveghere de toată noaptea.
Binecuvântarea de a înfiinţa o mănăstire la Ponor a fost dată de către fostul arhiepiscop de Alba Iulia Andrei Andreicuţ, în prezent mitropolit de Cluj. Deoarece în extravilanul satului Ponor se află şi o mănăstire de călugăriţe, accesul femeilor va fi restricţionat în mănăstirea ‘Sfântul Nectarie’, acestea putând însă merge să se roage în celălalt aşezământ monahal, situat câţiva kilometri mai jos. Duminică în schimb, la slujba de târnosire au putut asista şi femei.
Sursa AGERPRES

print

Share