Sighișoara se aliniază oficial la „Ora Pământului”

Afis Earth Hour 2014Pentru marcarea zilei de 29 martie, Ora Pământului, la Sighişoara Primăria organizează o serie întreagă de activități. Coorganizatori sunt Clubul Copiilor, Clubul Sportiv Budo Maris şi Asociaţia Artistilor Plastici „Alma Mater Castrum Sex”.

PROGRAM:

Piaţa Muzeului
– ora 19,30: – Piesa de teatru cu mesaj ecologic «Putere şi bogăţie» – Trupa Pigmalion a Clubului Copiilor Sighişoara
– Minirecital Fanfara „Sighişoara”
– Apel către sighişoreni: Primăria Municipiului Sighişoara şi Garda Cetăţii

– între orele 20,30-21,30: Întreruperea iluminatului arhitectural în Cetatea medievală şi aprinderea de lumânări, din care se va forma conturul Turnului cu Ceas – simbolul Sighişoarei.

În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. La îndemnul WWF – (World Wide Fund for Nature) – organizaţia care a iniţiat în anul 2007 mişcarea Earth Hour, 7000 de oraşe din peste 152 de ţări au stins lumina de Earth Hour în 2013, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale. Toţi sighişorenii cărora nu le este indiferent mediul înconjurător pot să se implice în campanie şi să se înscrie pe www.ora-pamantului.ro, Butonul Implică-te.

Sursa: Primăria Sighișoara

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.