Sindicaliștii recomandă votul pro-demitere

Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Mureş, filiala CNSLR Frăţia, a făcut un apel către populaţie să se prezinte la referendumul din 29 iulie şi să voteze ‘da’ pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri, Sindicaliştii îi impută preşedintelui Traian Băsescu că ar fi girat diminuarea pensiilor şi salariilor, că ar fi contribuit la anularea contractului colectiv de muncă la nivel naţional care a dus la diminuarea salariilor în sectorul privat şi ar fi dispus majorarea TVA.

În comunicatul de presă se precizează că preşedintele suspendat Traian Băsescu ar fi ‘interzis Guvernului Boc să aplice sentinţe judecătoreşti’, ar fi îndatorat ţara prin acordurile cu FMI şi Banca Mondială, ar fi închis şcoli şi spitale şi ar fi practicat discriminarea. De asemenea, documentul face referire la faptul că Traian Băsescu ar fi protejat corupţia, ar fi învrăjbit populaţia împotriva bugetarilor, ar fi umilit persoanele cu dizabilităţi şi mamele, ar fi minţit şi destabilizat societatea civilă.

Sindicaliştii mureşeni îi mai reproşează preşedintelui Traian Băsescu că ‘a distrus flota’, ‘şi-a atribuit prin fals o casă’, ‘a promulgat legi adoptate prin asumarea răspunderii guvernului, subminând autoritatea parlamentului’ şi s-ar fi manifestat mai intens ca preşedinte de partid decât ca preşedinte al românilor.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.