Sinteza evenimentelor din Săptămâna prevenirii

alege viataS-a încheiat cea de-a IX- a ediţie a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. În judeţul Mureş acţiunea fiind adresată tuturor cetăţenilor, chiar şi pe Facebook, structura de prevenire a lansat contul Siguranţa Mureşenilor, adunând deja 700 de prieteni.
Ediţia din acest an a adus evenimente publice în fiecare zi, marşuri, concursuri, dezbatere în sala de judecată, seri comemorative, lansare de lampioane, precum şi parteneri privaţi, care au sprijinit activităţile, fiind realizate peste 1.000 de materiale promoţionale, din care 500 pixuri, 300 brelocuri, 200 tricouri, 500 orare,baloane, coroniţe, semne de carte şi altele..

Ziua de luni fiind dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, a fost potrivită pentru lansarea Proiectului „Deschide-ţi mintea! Nu fi închis!”- ediţia a IV -a, printr-o primă întâlnire a tinerilor privaţi de libertate cu un grup de elevi ai Grupului Şcolar Ion Vlasiu Tg-Mureş. Proiectul are ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional.
Tot luni am considerat potrivit ca, în debutul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, împreună cu Primăria Reghin, Centrul de Prevenire, Monitorizare şi Combatere a Violenţei în Familie Mureş (din cadrul IEESR), Salvaţi Copiii Mureş, unităţile şcolare şi mass media din Municipiul Reghin – să invităm reghinenii şi nu numai, la o seară de veghe în memoria lui Sergiu Ardelean, victimă a violenţei între tineri.

Marţi, 30 septembrie 2014, a fost ziua dedicată prevenirii victimizării copiilor. Mai multe activităţi au fost planificate în această zi: întâlniri cu copiii în grădiniţe şi şcoli, lansarea concursului judeţean de desen „Copilărie în siguranţă”, întâlniri cu cadre didactice şi distribuire de materiale pe tema dispariţiilor în locuri de joacă. Aproape 500 de copii din 17 clase de la 10 şcoli din Tg-Mureş au participat în Zona de agrement „Platoul Corneşti” la un concurs pe tema siguranţei copiilor. Concursul a avut 3 probe, însă scopul a fost de a reaminti tuturor celor prezenţi cum trebuie să se comporte copiii pentru a fi în siguranţă. Toţi copiii au primit, cu ajutorul sponsorilor – AZOMUREŞ, HERLITZ, ELDI, AUCHAN, GEIGER – pachete cu produse de patiserie, rechizite, baloane şi coroniţe…

În ZIUA PREVENIRII FURTURILOR, Poliţişti şi voluntari, în pieţe, staţii de autobuz, hipermarketuri, au oferit pixuri, brelocuri şi brichete inscripţionate, cetăţenilor care ştiau cum trebuie să îşi protejeze autoturismul, geanta, locuinţa.
De un real sprijin au fost din nou Micii Poliţişti, care şi-au luat foarte în serios rolul şi i-au informat pe cetăţeni. A doua parte a zilei a fost marcată de un concurs pe tema furturilor, la care au participat 33 de elevi din clasele V-VIII din Tg-Mureş. Constituiţi în echipaje de câte 3 elevi, echipaţi cu tricouri personalizate, concurenţii au avut de parcurs 3 probe. Cea mai interesantă a post proba de REALIZARE A UNUI PUZZLE, care în final reprezenta un afiş cu recomandări pe linia furturilor, excepţie făcând unul cu Săptămâna Prevenirii Criminalităţii.
La proba a doua, fiecare echipă a trebuit să îşi prezinte afişul şi tot ceea ce ştiu ei despre genul de furturi la care făcea referire, prilej de a ne reaminti cu toţii măsurile de prevenire a acestora. Ultima probă a constat în completarea unui rebus cu 10 cuvinte, tot pe tema furturilor şi a siguranţei.
Pe lângă câştigători, toţi participanţii au primit diplome, tricouri, obiecte promoţionale şi pachete cu produse de patiserie (Brutăria Eldi – partener permanent), iar premianţii pachete cu rechizite oferite de Herlitz.
Joi a fost ZIUA PREVENIRII VIOLENŢEI. Mai multe activităţi au fost planificate în această zi: activităţi de sensibilizare a populaţiei referitor la actele de violenţă alături de cei mai mici voluntari-copiii din grădiniţe, lansarea concursului judeţean de eseuri „Să spunem NU violenţei!” şi organizarea unei dezbateri-proces privind comiterea infracţiunii de viol.
Aproximativ 60 de copiii din cadrul Grădiniţei PP nr.12 din Târgu Mureş, împreună cu cadre didactice şi poliţişti au distribuit peste 200 de obiecte confecţionate în prealabil de cei mici – broşe, magneţi pt. frigider, ecusoane, baloane inscripţionate, toate purtând mesaje anti-violenţă.
În aceeaşi zi, una din sălile de judecată ale Judecătoriei Tîrgu Mureş, a găzduit o dezbatere-proces, organizată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, având ca participanţi elevi ai Colegiului Al. Papiu Ilarian din Târgu Mureş, aceştia adjudecându-şi roluri de parte vătămată-victimă a infracţiunii de viol, inculpat-autor al infracţiunii, judecător, avocaţi, martori şi auditoriu.
Dezbaterea a vizat o situaţie în care victima a avut un comportament considerat si conştientizat ca provocator de către autor, astfel, greşit interpretat de către acesta, situaţie întâlnită frecvent în rândul tinerilor, percepută diferit de către părţile implicate, dar care produce efecte traumatizante pentru toţi cei implicaţi.
Poliţiştii au oferit atât Judecătoriei, cât şi elevilor implicaţi, diplome de apreciere şi mici cadouri – obiecte promoţionale. Toţi cei prezenţi au apreciat această iniţiativă un succes, un exerciţiu real de educaţie pentru viaţă.
Ultima zi din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii a fost dedicată siguranţei rutiere, motiv pentru care poliţiştii Serviciului Rutier şi cei de la Prevenire s-au gândit la siguranţa uneia dintre cele mai vulnerabile categorii de participanţi la trafic – bicicliştii. Aşadar, a fost lansată o invitaţie tuturor elevilor care au împlinit 14 ani şi deţin o bicicletă să fie prezenţi vineri, 3 octombrie, ora 15.00, în Piaţa Trandafirilor din Tg. Mureş, pentru un tur al oraşului.
La „întâlnire” s-au prezentat aproximativ 100 de mici biciclişti de la 6 şcoli generale din municipiu. Înainte de a porni în aventură, cei mici au primit veste reflectorizante şi panglici negre cu mesajul „Alege Viaţa!”.
Activităţile de vineri au fost încheiate seara, în parcarea unui hypermarket din municipiu, unde peste 100 de persoane au participat la o seara în memoria victimelor accidentelor rutiere şi nu numai. Adulţi şi copii, s-a implicat în derularea evenimentului imediat ce au ajuns acolo….
A fost o seară deosebită şi prin acest sentiment creat, al echipei, al implicării, al apartenenţei la comunitate, la problemele ei. Copiii au primit insigne cu mesajul „Preţuieşte viaţa!”, iar adulţii răspunsuri la întrebările legate de siguranţa rutieră în judeţul nostru, cauzele care a dus la tragediile în urma cărora existau 46 de nume şi mult mai multe lumânări la locul respectiv…
Momentul aşteptat a fost cel al lansării lampioanelor, în memoria victimelor, dar şi ca simbol al speranţei şi preţuirii vieţii!
Până târziu în noapte, trecătorii au privit tăcuţi mulţimea numelor şi a lumânărilor... sperăm că impactul a fost cu atât mai extins cu cât şi pe reţeaua Facebook, cetăţenii au fost informaţi cu privire la activităţi, postându-se numeroase fotografii de către participanţi…
urmăriţi! Id-ul Siguranta Muresenilor!

print

Share