Situație penibilă la deplasarea ASA

Situație penibilă la deplasarea ASA

asa targu muresSâmbătă, de la ora 11, în cadrul ultimei etape a turului seriei a II-a, ASA Tîrgu-Mureș va întâlni în deplasare pe FC U Craiova. Conform unui comunicat remis miercuri, 6 noiembrie, în jurul orei 17, de către Federația Română de Fotbal, partida a fost programată pe stadionul din Roșiorii de Vede (jud. Teleorman), craiovenii având terenul propriu suspendat (stadionul de la Tr. Severin).

Ca urmare a acestui comunicat, conducerea clubului a organizat deplasarea formației. Astfel, joi, 7 noiembrie, în jurul orei 13, echipa a plecat spre Snagov, unde urma să se cazeze, continuându-și apoi drumul, vineri, spre Alexandria. În apropiere de Brașov, delegația a fost înștiințată că partida cu FC U Craiova nu se va mai disputa la Roșiorii de Vede, ci la Petroșani. S-a luat decizia deplasării către această localitate, schimbându-se din mers toate datele deplasării, în speță cazările.

Conform unor surse, neconfirmate încă oficial, nici Petroșani-ul nu este varianta finală de disputare a jocului. Mai mult, pe site-ul oficial al clubului FC U Craiova este postat un comunicat în care se anunță că partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Tr. Severin, sâmbătă, de la ora 17, craiovenii contestând decizia de suspendare pentru 4 etape a terenului.

Sursa: ASA Tîrgu-Mureș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.