„Spice Mureșene”, promovator al culturii și tradițiilor românești peste mări și țări

„Spice Mureșene”, promovator al culturii și tradițiilor românești peste mări și țări

Ansamblul folcloric „Spice Mureșene”, din nou pe podium

Înființat în anul 2007, sub numele de „Prichindelul”, iar mai apoi (pentru că au crescut) devenit „Spice Mureșene” (2014), Ansamblul folcloric „Spice Mureșene” este un punct de reper nu doar pentru orașul nostru, ci este recunoscut atât național, cât și internațional datorită participării la diferite evenimente și obținerea de frumoase premii.

Ultima lor realizare a fost  participarea, în perioada 3-4 iunie, la a treia ediție a Festivalului Concurs de Tradiţii Populare „VATRA SATULUI”. Cu această ocazie, Ansamblul folcloric mureșean, format din 40 de copii și coordonați de instructorii Rodica Botârcă și Silviu Fechete, au obținut locul I.

Astfel, tinerii mureșeni au contribuit la sprijinirea şi promovarea celor mai talentaţi şi autentici tineri interpreţi vocali şi instrumentali, precum şi a tinerilor meşteşugari, dar și la  valorificarea creaţiilor folclorice autentice, de certă valoare artistică.

Seriozitate și devotament

Ne-am interesat mai în amănunt cine sunt copilașii de la Ansamblul folcloric „Spice Mureșene”, iar o mămică, Ilinca Mureșeanu, ne spus: „Sunt copii din Mureș cu alte activități în afară de calculator, care de două ori pe săptămână merg la ansamblu pentru repetiții și promovează folclorul mureșean de mici, câștigând premii atât naționale, cât și internaționale”.

„Rodica Botârcă și Silviu Fechete s-au dedicat în totalitate muncii pe care o iubesc”, ne-a mai spus Ilinca Mureșeanu, mama lui Dragoș, membru al Ansamblului încă de când era mititel.

Pe lângă obținerea locului I la Brașov, copiii de la Ansamblu au mai participat, așa cum aminteam înainte, și la alte festivaluri și concursuri atât în țară, cât și în străinătate. Amintim, printre acestea, participarea în anul 2016 la Spectacolul Internațional de Folclor „Prietenie”; în decembrie 2015 au participat la a doua ediție a întâlnirii Ansamblurilor de Amatori din județul Mureș „Joc și cânt de pe la noi”; în anul 2015 au obținut locul I la concursul „Drag mi-e cântul și jocul”, la secțiunea joc tradițional; tot locul I au obținut și în anul 2016 la Rădăuți, cu ocazia participării la festivalul Concurs Național de Folclor „Flori în Bucovina”, la secțiunea Jocuri tradiționale; de asemenea, tot un loc I au obținut în urma participării la festivalul Concurs Național de Folclor „Cânt Joc și Voie bună”, Moneasa 2016 etc.

În acest an, copiii au putut fi văzuți pe scena Zilelor Mureșene, dar au participat și la Zilele Clujene sau la un festival din Bulgaria.

„Toate costumele lucrate manual și deplasările sunt suportate de noi, părinții, și nu din sponsorizări”, ne-a spus Ilinca Mureșeanu.

În ceea ce privește dansurile pe care le joacă, amintim „Dans de pe Valea Mureșului”, dans cu linguri de pe Târnavă, Dansul din Câmpia Transilvaniei, dans de pe Valea Târnăveni, dans țigănesc din Sâncraiul de Mureș.

Titi DÃLÃLÃU

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.