Spitalele mureșene n-au stabilit nivelul coplății

spitalul judeteanConsiliile de Administraţie ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş şi Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş nu au luat încă decizii cu privire la nivelul coplăţii, în ambele cazuri propunerile managerilor fiind de 7,5 lei.

Managerul SCJU Târgu Mureş, Ovidiu Butuc, a declarat luni că nu ştie încă dacă propunerea Comitetului Director a fost sau nu luată în dezbatere de către Consiliul de Administraţie, însă crede că din cauza sărbătorilor pascale la catolici acesta se va întruni cel mai probabil marţi.

Ovidiu Butuc a precizat că SCJU Târgu Mureş a început însă procedurile de informare a Casei de Asigurări de Sănătate referitor la nivelul coplăţii şi crede că aceasta de va aplica bolnavilor care se internează în spital începând cu data de 1 aprilie.

Comitetul Director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a stabilit nivelul coplăţii la 7,5 lei la externare, încasările estimate fiind de 150.000 de lei pe an, întrucât se estimează că aceasta va fi suportată de circa 20.000 de pacienţi pe an.

Purtătorul de cuvânt al SCJ Mureş, Mariana Negoiţă, a precizat că nivelul coplăţii în acest spital va fi discutat în Consiliul de Administraţie în şedinţa de marţi, însă nu consideră că va fi vreo problemă în privinţa adoptării propunerii conducerii unităţii, care este de 7,5 lei.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.