Spitalul Regional ce se va construi în Tîrgu Mureș, mai aproape de realizare

 

Guvernul a aprobat ieri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timișoara, Targu-Mureș, Constanta, Brăila-Galați si Brașov. Vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea in țintele anuale de deficit, si in cazul in care va fi necesara contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislației privind datoria publica, potrivit unui comunicat al Guvernului.

 

Încep consultările

 

De asemenea, vor fi demarate consultările cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea terenurilor care sa permită funcționarea in condiții optime si la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcționale, cat si al asigurării tuturor utilitatilor.

 

De unde vin banii?

 

Conform Programului de guvernare, Ministerul Sanatatii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursa de finanțare fonduri europene, iar un număr de cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare si Investiții (FSDI).

Prin Memorandumul cu tema „Aprobarea demersurilor propuse in scopul identificării de soluții de finanțare pentru pregătirea proiectelor privind construcția a trei spitale regionale in Iași, Cluj-Napoca si Craiova”, aprobat in ședința Guvernului din data de 29.11.2016, s-a prevăzut folosirea documentației realizata in baza Acordului semnat cu BEI pentru a elabora pachetul de documente necesar pentru asigurarea finanțării proiectelor cu finanțare guvernamentala si lansarea procedurilor de licitație pentru finalizarea investițiilor aferente celor trei spitale regionale.

De asemenea, anul acesta, prin hotărâri ale guvernului, s-a creat cadrul legal pentru trecerea in administrarea Ministerului Sanatatii a suprafețelor de teren necesare construirii acestor spitale.

 

News.ro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.