Spray paralizant într-un pub

Spray paralizant într-un pub

pepper spray piperMai mulți cititori ai săptămânalului Punctul ne-au sesizat în legătură cu faptul că în incinta unui local din centrul orașului, sâmbătă noaptea (19.01.2013), bodyguarzii au folosit spray paralizant. Motivul folosiri spray-ului, după spusele oamenilor, nu a fost cunoscut, ei fiind extrem de revoltați din două motive: În primul rând pentru că au fost nevoiți să părăsească clubul și în al doilea rând pentru că dacă unul din ei suferea de astm sau insuficiență cardiacă i s-ar fi pus viața în pericol.

Acestea ar fi motivele principale pentru care am investigat și analizat cele întâmplate, iar în cele ce urmează sperăm să putem oferi informații concludente despre acest incident.

Varianta lui M.C

Mergând pe firul evenimentelor, am dat de M.C. o persoană direct implicată în incidentul din data de 19 ianuarie. Astfel, conform spuselor acestuia, sâmbătă în localul cu pricina s-au pus pe distracție cca 300 de persoane. La una dintre mese s-a iscat o discuție aprinsă între un individ și M.C. care l-a rugat pe individ să plece de lângă masa lui. Motivul, conform spuselor lui M.C, a fost faptul că îl suspecta de furt. Replica individului ar fi fost următoarea: ,,Lasă că te aranjez eu”. La câteva minute au apărut bodyguarzii societății cu care clubul are contract, și anume SC Praetorian Guard SRL care, conform spuselor lui M.C., au început să-l tragă de mână și să-l poftească afară. Neconsiderând că are vreun motiv de a părăsi localul, a refuzat dorind un dialog civilizat și calm. Reacția bodyguarzilor a fost una extremă, și anume: folosirea spray-ului paralizant de autoapărare. Din acest motiv au fost nevoiți să părăsească clubul mai bine de 20 de persoane. MC a depus plângere la Parchet și la Poliție urmând ca organele abilitate să decidă cine a greșit.

„Am lucrat și eu ca bodyguard, dar comportamentul acestora a fost sub orice critică. Nu au dialogat și tot timpul mă bruscau și mă trăgeau să ies afară fără vreun motiv anume. Un astfel de spray nu se folosește niciodată într-un spațiu închis. Vă da-ți seama dacă soția, care a primit și ea o doză considerabilă, era gravidă? Eu am urmat calea legală și aștept ca organele abilitate să-și facă datoria. Sper să ia măsurile corecte, chiar dacă în spatele firmei de pază Praetorian se află un polițist”, a subliniat MC.

Varianta conducerii clubului

Conducerea localului susține următoarele: „A fost vorba de un client recalcitrant al cărui nume nu îl cunosc. Au fost sesizări cum că el creează probleme. Au venit băieții de la pază și au încercat să discute cca 10 min cu el. A folosit o serie de injurii și au recurs la evacuarea sa pentru a evita un conflict în incinta pub-ului. Legat de folosirea spray-ului nu am văzut, doar am auzit. Oricum, e treaba firmei de pază să vă explice de ce a aplicat această metodă. Noi avem interesul ca în incinta pub-ului clienții să fie protejați de orice scandal. În club au fost cca 300 de persoane și doar o mică parte a ieșit pentru câteva minute, după care oamenii s-au întors și s-au simțit bine mai departe. Nu știu dacă au fost 20. În ceea ce-l privește pe acel client, noi îl somăm și prin intermediul dumneavoastră, să-și achite nota de plată.”

Răspunsul SC Praetorian Guard SRL

Am solicitat un răspuns în scris și societății de pază SC Praetorian Guard SRL, care ne-a transmis următoarele: ,,Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. 575 din 23.01.2013, prin care solicitați un punct de vedere referitor la cele întâmplate în data de 19.01.2013 într-unul din localurile din Tîrgu-Mureș, în care societatea noastră asigură paza și protecția, cu respect vă răspundem: 1. Agenții societății noastre nu au folosit spray-ul iritant lacrimogen de autoapărare în incinta localului. 2. În urma analizei situației, menționăm că măsura luată de către angajații societății noastre, nu poate fi considerată un abuz, deoarece aceștia au acționat conform legii. 3. Nu s-au luat măsuri împotriva angajaților de pază deoarece considerăm că aceștia au acționat legal.”

Considerăm că proprietarii pub-ului au transmis deja caseta cu ceea ce au surprins camerele de luat vederi din incinta clubului către organele abilitate. Aceasta va lămuri multe din cele susținute de părți.

Ce spun medicul și poliția?

Poliția a susținut că dacă în fișa postului apare ca dotări și acest spray paralizant în anumite condiții, chiar dacă e vorba de spațiu închis, agentul de pază poate folosi spray-ul paralizant. Poliția a mai subliniat că aceste spray-uri nu pot depăși cantitatea de 100 de ml, tocmai pentru a nu pune în pericol viața celor aflați într-un spațiu închis.

Am discutat și cu medici care susțin (așa cum ne-au spus și cei care au sesizat incidentul) că în cazul unui bolnav de astm sau care suferă de insuficiență cardiacă, dacă se folosește un astfel de spray și persoana bolnavă nu este evacuată la timp îi poate fi pusă viața în pericol.
Vom urmări îndeaproape soluția dată în acest caz de instituțiile abilitate, deoarece este clar că una dintre părți minte. Așteptăm cu nerăbdare să vedem, pe baza investigațiilor persoanelor abilitate și a înregistrărilor video, dacă agenții de pază sunt într-adevăr oameni care asigură paza și protecția intervenind prompt și sigur pentru a proteja cetățenii sau sunt pur și simplu niște scandalagii care abia așteaptă un mic prilej pentru a-și folosi forțele și armele.

Marius Libeg

print
0 comments on “Spray paralizant într-un pub
  1. mihai spune:

    da ma …. voua v-au scris si nu mi-au scris mie…. ca daca trage unu o basina intr-un club in mures aflu secunda doi :)) asta-i din categoria s-au terminat banii de campanie electorala si nu mai avem de unde sa mulgem :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.