Start Up Nation la Târgu Mureș: Circa 10.500 de planuri de afaceri din cele 20.000 propuse vor intra în finanţare

Solicitanţii câştigători ai programului Start-up Nation din judeţul Mureş şi din regiune au fost invitaţi luni la o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi cu toţi factorii implicați în program. Întâlnirea de la Tîrgu Mureş a avut drept scop discutarea eventualelor probleme şi a soluţiilor aferente pentru implementarea proiectelor câştigătoare.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a declarat, luni, la Târgu Mureş, că circa 10.500 de planuri de afaceri, din cele 20.000 depuse în cadrul programului Start Up Nation, vor intra în finanţare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ilan Laufer a declarat, luni, în cadrul dezbaterii Start Up Nation First “Sun” Summit 2017, organizată de Universitatea ”Petru Maior” din Târgu Mureş, că până în prezent au fost verificate circa 8.000 de planuri de afaceri.

„Au fost verificate până acum, până undeva la 8.000 de planuri de afaceri. Ne dorim să terminăm verificarea şi semnarea tuturor acordurilor acum că avem undă verde şi pe fondurile europene, în maximum două săptămâni. Şi vă spun lucrul acesta pentru că nu e un secret, eu cred că până undeva la 10.500 vor intra în finanţare, după care se va epuiza bugetul. Noi nu o să mai mergem cu verificări până la 20.000, că nu are niciun sens. În clipa în care se epuizează bugetul o să vedem pe parcurs dacă există firme care au renunţat sau care nu mai vor să continue dintr-un motiv sau altul, pentru totuşi sunt foarte multe, se poate întâmpla ceva la 10.000 de firme, atunci ne vom asigura că următorii de pe listă vor intra. Dar lucrul acesta trebuie să se realizeze în următoarele două săptămâni”, a spus Laufer.

Prin Programul Start-up Nation, IMM-urile urmează să primească de la stat ajutor nerambursabil de până la 200.000 de lei.

Sursa: Facebook – Peter Ferenc/ZF

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.