Steaua lui Tőkés‎ apărată de Kincses Előd

Laszlo TokesAvocatul Kincses Elod, care îl reprezintă pe Laszlo Tokes în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, a declarat luni, la Târgu Mureş, că Adunarea Generală pentru alegerea Consiliului de Onoare – forul care trebuie să ia decizia cu privire la oportunitatea retragerii distincţiei europarlamentarului – a fost nestatutară, atât prin numărul celor prezenţi, cât şi din motive de incompatibilitate.

‘Am solicitat să se ia act de existenţa mea ca apărător al domnului eurodeputat şi am solicitat să mi se comunice denunţul doamnei Creţu, o persoană cu înaltă ţinută morală, precum şi anexele acestui denunţ prin care se propune retragerea Ordinului Steaua României. Deocamdată nu am primit niciun răspuns, dar nici nu au avut la dispoziţie prea mult timp, fiindcă vineri după-masă am expediat solicitarea. În cazul în care voi primi cererea formulată de doamna Creţu şi anexele, atunci voi completa proiectul de întâmpinare pe care deja l-am redactat şi în care, înainte de toate, am arătat că ridic excepţia de nelegalitate a hotărârii Adunării Generale din 19 septembrie 2013, privitoare la desemnarea componenţei Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României’, a subliniat avocatul.

Acesta a spus că Adunarea Generală nu a fost statutară, deoarece din 630 de decoraţi, s-au prezentat 112 persoane, ceea ce reprezintă 17,7 % şi că, întrucât era prima convocare, s-ar fi impus o majoritate de 50 la sută plus unu dintre posesorii acestui ordin. Un alt motiv de nelegalitate este, în viziunea apărătorului lui Laszlo Tokes, faptul că autorul propunerii de retragere a distincţiei, europarlamentarul Corina Creţu, a făcut parte din comisia de numărare a voturilor, ‘chiar a fost preşedintele acestei comisii şi a anunţat rezultatul, în ciuda faptului că este vorba de o incompatibillitate vădită’.

Kincses Elod a mai susţinut că ar exista şi un al treilea motiv, de data aceasta politic, în sensul că ‘din Consiliul de Onoare fac parte exclusiv politicieni de stânga, membri ai PSD, care deja s-au antepronunţat în legătură cu această problemă şi care trebuie să susţină propunerea de retragere, formulată iniţial de către preşedintele acestui partid’.

‘Deci, nici pomeneală de imparţialitate, care trebuie să existe atunci când judeci soarta unui om. Şi a mai fost încă o problemă destul de ciudată, adunarea a fost prezidată de Gheorghe Anghelescu, consilier prezidenţial, care nu este posesor al acestui Ordin, deci n-avea nicio calitate ca să conducă şedinţa. Am invocat aceste motive de nelegalitate, care înainte de ziua joi, când se va întruni Consiliul, vor fi aduse la cunoştinţa acestuia, fiindcă întâmpinarea este redactată deja’, a susţinut Kincses Elod.

În viziunea apărătorului, europarlamentarul Laszlo Tokes ar fi o victimă a traducerii greşite a unor noţiuni, efectuate în cadrul dezbaterilor de la Universitatea de Vară de la Tuşnad, ocazie cu care i s-a imputat faptul că a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, să creeze un sistem de cooperare naţională astfel încât să ofere protectorat Transilvaniei.

Kincses susţine că Laszlo Tokes nu ar fi făcut referire la ‘protectorat, adică o noţiune colonialistă’, ci la un ‘statut de putere protectoare’, după modelul în care Italia şi Austria sunt puteri garante asupra regiunii Tirolul de Sud.

‘În cazul în care s-ar fi tradus corect ceea ce a spus, la Tuşnad, Laszlo Tokes, acest scandal politic şi mediatic poate că nu ar fi fost declanşat. Fiindcă dânsul nu a solicitat colonizarea Transilvaniei, crearea unui protectorat maghiar asupra acesteia, ci a solicitat ca de comun acord cele două guverne (român şi ungar, n.r.) să aibă acest statut de puteri protectoare asupra Transilvaniei. Cred că această diferenţă este suficient de clară şi cred că nu e cazul să lungesc vorba în legătură cu această argumentare’, a afirmat avocatul.

În plus, el a prezentat o listă de 11 persoane decorate de Administraţia Prezidenţială, condamnate penal, cărora nu le-au fost retrase distincţiile, cu excepţia lui Corneliu Vadim Tudor şi lui Cătălin Voicu, pentru fapte dezonorante.

Acesta i-a amintit pe Adrian Năstase şi Irina Jianu, condamnaţi în dosarul ‘Trofeul Calităţii’. Primul are Steaua României în grad de Mare Cruce, Jianu – ordinul pentru merit în grad de cavaler. De asemenea, pe listă figurează Ionel Manţog şi fostul primar din Baia Mare, Cristian Anghel – ambii cu Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de cavaler, Dumitru Cioflină – Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de mare cruce, sau Eugen Bădălan – Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de mare cruce.

Kincses Elod a amintit şi alţi condamnaţi în dosar Bădălan: Mihail Popescu – ordinul Steaua României în grad de mare cruce, Neculare Oţelean – Steaua României în grad de cavaler, Vasile Eugen Calcan – ordinul pentru merit în grad de cavaler etc.

Membrii Ordinului Naţional ‘Steaua României’ s-au întrunit joia trecută, la Palatul Cotroceni, în cadrul Adunării Generale, pentru alegerea Consiliului de Onoare, forul care va decide dacă trebuie să-i fie retrasă înalta distincţie europarlamentarului Laszlo Tokes.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.