Stekbauer Andrea Melinda va fi noul director la Protecţia Copilului Mureş

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş s-a constatat încetarea raportului de serviciu al domnului Schmidt Lorand – director general la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Mureş, începând cu data de 16.01.2017.

Prin urmare, Consiliul Judeţean Mureş a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici avizul pentru organizarea concursului de recrutare în scopul ocupării funcţiei publice de conducere de director general al Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului Mureş.

În aplicarea dispoziţiilor legale anterior amintite s-a solicitat avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de director general de către doamna Stekbauer Andrea Melinda – şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, acesta fiind eliberat de ANFP.
Stekbauer Andrea Melinda îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime necesare pentru ocuparea acestei funcţii publice de conducere.

Consiliul Judeţean Mureş va supune spre dezbatere şi aprobare marţi 16 ianuarie proiectul de hotărâre privind exercitarea temporară a funcţiei de director general la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.