Strănepot al lui Brâncuși, artist specializat în confecționarea păpușilor pentru teatru

Deşi majoritatea oamenilor consideră că a fi urmaşul unui artist de talie mondială este ceva deosebit, experienţa arată că acest lucru nu e tocmai comod mai ales atunci când abordezi un domeniu al artei, chiar dacă e diferit de cel în care s-a remarcat strămoşul tău.

Acest lucru este valabil şi pentru Gavril Siriteanu, un artist talentat în confecţionarea păpuşilor pentru teatru, care îşi desfăşoară activitatea la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, pentru care nu e deloc uşor să fie etichetat ‘urmaşul lui Constantin Brâncuşi’ – datorită faptului că este strănepotul unuia dintre fraţii sculptorului – în special atunci când toţi sunt tentaţi să le compare talentul, deşi fiecare are un drum aparte.

‘Mama, până la căsătorie, purta încă numele de Brâncuşi, iar bunicul meu pe care nu l-am prins, fiindcă a murit de tinerel, era un nepot dinspre fraţi de-a lui Brâncuşi. Relaţia dintre ei era unchi-nepot. Câteodată faptul că mi se spune ‘urmaşul lui Brâncuşi’ e un pic incomod, pentru că toţi cei care încep să facă comparaţie vor să trimită în aceeaşi zonă, să tragă acea ştachetă pe care ar fi trebuit să o dobor demult. Într-un fel mă consider norocos pentru că, având o altă traiectorie în creaţia artistică, scap de paralelismul acesta şi de corvoada înrâurită ca urmare a faptului că suntem rude. Cumva ar fi trebuit să duc mai departe stindardul familiei? Cred că lucrurile nu pot fi duse mai departe având acel capitol încheiat şi importanţa lor în istorie. Cred că fiecare trebuie să încerce altceva, bănuiesc că nimeni nu a încercat să ducă mai departe ceea ce a început un înaintaş de-al său. Cred că fiecare a încercat să-şi ducă arta undeva în zona postmodernismului cu diversificare, cu lărgirea bazei piramidei, mai puţin cu împingerea spre vârf’, a declarat, pentru AGERPRES, Gavril Siriteanu.

Artistul s-a născut la Craiova în urmă cu aproape 50 de ani, a fost student la Universitatea de Artă din Iaşi, a oscilat un timp între mai multe domenii ale artei, a obţinut doctoratul tot la Iaşi, iar de şase ani este conferenţiar universitar la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, unde s-a dedicat scenografiei pentru teatrul de animaţie.

‘Am urmat Liceul de Artă din Craiova, iar apoi am dat admitere la Universitatea din Iaşi. După câţiva ani de studiu am observat că faptul că sunt strănepotul lui Brâncuşi are o mică importanţă ca punct de plecare, ca atracţie interioară, dar bănuiesc că în 10% din munca depusă contează şi aşa-zisul talent (…) Până la teatrul de animaţie a fost un drum lung, pentru că tot timpul oscilam între pictură, sculptură, am avut ani în care am restaurat biserici, am lucrat în ceramică, dar în facultate, din anul III sau IV, am început unele colaborări cu un profesor venit din Germania, la Iaşi. Preda tehnici de construcţie a păpuşilor şi făcea scenografie pentru teatrul de animaţie. Atunci am ajutat o colegă să îl confecţioneze pe Mowgli din Cartea Junglei… am descoperit că se poate face un lucru şi la prima încercare. Acesta a fost punctul de lansare în zona animaţiei. Apoi au urmat colaborări în Germania’, a spus Gavril Siriteanu.

Artistul ne-a povestit că dragostea pentru sculptură s-a născut oarecum din interes, pentru că o întâmplare pe care iniţial a considerat-o nefericită s-a dovedit pe parcurs ca fiind de fapt una fericită.

‘Am plecat la Iaşi să dau admitere la pictură, dar mi-am uitat trusa cu culori în tren şi am ajuns la facultate unde am realizat că nu am toate bagajele. Cutiuţa cu culori a rămas în tren, moment pe care l-am realizat în curtea Universităţii. Am sesizat că nu mai am culori, singura şansă era să dau la sculptură, fiindcă materialele erau asigurate de facultate. Dacă pe moment m-am plâns că nu trebuia să se întâmple, cred că trebuia să se întâmple’, a arătat artistul.

Gavril Siriteanu a spus că deşi e un nume celebru, nu s-a gândit să preia şi numele de Brâncuşi, chiar dacă are mulţi verişori pe care îi cheamă astfel, dintre care unii chiar au activat în zona artei, însă au renunţat din diferite motive.

‘Nu voi prelua numele de Brâncuşi pentru că mi-e destul de greu şi aşa. Am destui verişori care încă poartă numele acesta, unii au renunţat la zona artei, din păcate (…) În anii de şcoală era ca un impuls interior, o căutare pe care nu o puteam justifica. Până la urmă sunt un om fericit pentru că pot să fac ce îmi place, e o pasiune care ţine şi loc de job. De multe ori munca apare ca ceva care uzează, dar la mine se suprapun şi pare o chestiune plăcută’, susţine Siriteanu.

Acesta a mai precizat că l-a studiat pe Brâncuşi ‘nu mai mult decât un student normal’, chiar dacă uneori curiozitatea îl împingea să meargă mai mult în profunzime şi că a constatat că există o diferenţă între povestirile de familie despre strămoşul său celebru şi ceea ce se prezenta oficial.

În privinţa lucrărilor sale, Gavril Siriteanu este conştient că acestea nu vor avea valoarea ‘Cuminţeniei pământului’ sau a altor sculpturi brâncuşiene, însă mulţumirea sa este că acestea pot fi urmărite în scopul pentru care au fost create, în spectacole.

‘Păpuşile acestea sunt piese într-un spectacol, depinde de spectacol, cu cine se colaborează. Licitaţiile de artă merg după un alt istoric, merg după afacerile altora…scenografia trebuie să trăiască prin spectacol. Sunt materiale intermediare, care nu îşi au locul într-o expoziţie de artă. Prefer să le văd pe scenă, pentru că pentru scenă sunt făcute. Sculptura trebuie să trăiască prin forţa volumului, în teatru volumul e pus în evidenţă prin jocul de lumini, prin dinamica lui, prin spaţiul în care se mişcă şi pentru care a fost propus ca execuţie. În scenă sunt puse în valoare’, a conchis artistul.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.